Connect with us
Advertisement

Eveniment

Primăria Alba Iulia plătește 1,9 milioane de lei pentru întreținerea semafoarelor. Contract pe patru ani

Publicat

Primăria Alba Iulia plătește aproape 1,9 milioane de lei pentru lucrări de întreținere, reparare, reabilitare și înlocuire a instalațiilor electrice pentru semaforizare și dirijare a traficului din municipiu.

Licitația privind acordul cadru de lucrări de întreținere, reparare, reabilitare și înlocuirea instalațiilor electrice pentru semaforizare și dirijare a traficului din municipiul Alba Iulia a fost lansată în luna aprilie. Ofertantul câștigător este Flash Lighting Services S.A. iar valoarea contractului este de 1.890.013,68 de lei (valoarea estimată inițial – 2.528.840,00 lei fără TVA). Durata acordului este de 48 luni. 

În ultimele luni albaiulienii au semnalat mai multe probleme apărute la semafoarele din oraș. În martie, un stâlp de semaforizare aflat la intersecția străzilor Calea Moților și Bulevardul Revoluției a căzut din cauza vântului puternic. Potrivit reprezentanților Primăriei, semaforul avea revizia făcută de curând dar gradul de uzură din interiorul stâlpului nu a putut fi evaluat. Tot în luna martie, un semafor aflat pe strada Cloșca s-a blocat pe culoarea roșie pentru pietoni.

Vezi și FOTO UPDATE: Semafor doborât de vânt în intersecția de la Stadion, la Alba Iulia. Ce spun reprezentanții primăriei

Un alt incident a fost semnalat în luna aprilie, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, unde un semafor pietonal a fost dărâmat de un autoturism.

Vezi și FOTO ȘTIREA TA: Semafor pietonal, dărâmat de un autoturism, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia

Probleme au fost semnalate și la intersecția dintre străzile B-dul 1 Decembrie 1918 și Vasile Goldiș, unde, de luni bune, semafoarele nu funcționează. În intersecția respectivă, la sfârșitul lunii martie, două persoane au fost lovite de o mașină în timp ce traversau strada, pe trecerea de pietoni.

Vezi și FOTO-VIDEO: ACCIDENT la Alba Iulia. Două persoane au fost lovite pe trecerea de pietoni, pe strada 1 Decembrie 1918

Potrivit acordului cadru, lucrările de întreținere, reparare, reabilitare și înlocuirea instalațiilor electrice pentru semaforizare și dirijare a traficului din municipiu sunt structurate pe următoarele categorii de lucrări:

  • Categoria 1 – Lucrări de reparații, întreținere și service a instalațiilor electrice de dirijare a traficului;
  • Categoria 2 – Lucrări de reabilitare a instalațiilor electrice de dirijare a traficului
  • Categoria 3 – Lucrări de înlocuire a instalațiilor electrice de dirijare a traficului

Categoria 1 – Lucrări de reparații, întreținere și service a instalațiilor electrice de dirijare a traficului, cu o valoare maximă alocată de 69.960 lei/an fără TVA.

Cantităţi estimate/1 an:

  • verificare zilnică a instalației – 366 buc.
  • programarea orei vară/iarnă – 2 buc.
  • intervenții reparații neprogramate – 54 buc.
  • revizii periodice programate – 2 buc.

Cantităţi estimate/4 ani:

  • verificare zilnică a instalației – 1.464 buc.
  • programarea orei vară/iarnă – 8 buc.
  • intervenții reparații neprogramate – 216 buc.
  • revizii periodice programate – 8 buc.

Categoria 2 – Lucrări de reabilitare a instalațiilor electrice de dirijare a traficului, cu o valoare maximă alocată de 57.800 lei/an fără TVA.

Cantităţi estimate /1 an:

  • montare echipamente transmitere date trafic și/sau primirea de comenzi – 9 buc.
  • montare echipamente acustice și tactile utile persoanelor cu dizabilități – 22 buc.

Cantităţi estimate/4 ani:

  • montare echipamente transmitere date trafic și/sau primirea de comenzi – 36 buc.
  • montare echipamente acustice și tactile utile persoanelor cu dizabilități – 88 buc.

Categoria 3 – Lucrări de înlocuire a instalațiilor electrice de dirijare a traficului, cu o valoare maximă alocată de 504.450 lei/an fără TVA.

Cantităţi estimate/1 an (contract subsecvent):

  • înlocuire automat dirijare a traficului intersecție (complet) – 4 buc.
  • înlocuire automat dirijare a traficului trecere de pietoni (complet) – 6 buc.
  • verificare și refacere canalizații tehnice – 22 buc.
  • înlocuire cabluri comandă – 1150 m;
  • înlocuire stâlp pietonal – 20 buc.
  • înlocuire corp de iluminat auto – 70 buc.
  • înlocuire corp de iluminat pietonal – 38 buc.
  • buton de comandă – 12 buc.
  • înlocuire stalp semafor cu consolă – 4 buc

Cantităţi estimate/4 ani (acord cadru):

  • înlocuire automat dirijare a traficului intersecție (complet) – 16 buc.
  • înlocuire automat dirijare a traficului trecere de pietoni (complet) – 24 buc.
  • verificare și refacere canalizații tehnice – 88 buc.
  • înlocuire cabluri comandă – 4.600 m
  • înlocuire stâlp pietonal – 80 buc.
  • înlocuire corp de iluminat auto – 280 buc.
  • înlocuire corp de iluminat pietonal – 152 buc.
  • buton de comandă – 48 buc.
  • înlocuire stâlp semafor cu consolă 16 buc.

Citește și Atenție șoferi! De marți se activează semaforul la trecerea de pietoni, de pe strada Al. I. Cuza, din zona IPEC

Foto: Facebook, Cosmin Szekely

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement