Connect with us
Advertisement

Actualitate

SIMULARE Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2016: Materii pentru testare, capitole exceptate şi CALENDARUL

examen testare

Publicat

Simulare Evaluare Națională : 2016 este al treilea an în care Ministerul Educației organizează simulări ale examenelor la nivel național, cu subiecte unice, la Evaluare Naţională şi Bacalaureat, pentru elevi din clasele a VIII-a, respectiv a XI-a şi a XII-a, din toată ţara. Testările sunt concepute pentru a veni în sprijinul celor care vor da examene de final de ciclu de învăţământ.

Simularea Evaluării Naţionale 2016 începe în 22 februarie, cu testarea la Limba şi literatura română. Elevii de clasa a VIII-a nu vor fi evaluaţi, însă, la momentul respectiv, din capitole precum trăsături specifice genului dramatic, romanul sau balada populară. La Matematică, sunt exceptate capitole precum Funcţii şi Calcularea de arii şi volume.

Simularea Bacalaureatului 2016 începe în 7 martie, tot cu testare la Limba şi literatura română. Pentru elevii de clasa a XI-a, de la simulare sunt exceptaţi autori precum Bacovia, Blaga, Arghezi sau Rebreanu.

Rezultatele la aceste testări vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli, respectiv liceu, prin discuţii cu elevii şi părinţii.

Simulare Evaluarea Naţională Bacalaureat 2016

Ministerul Educației a publicat Ordinul nr. 3069/14 ianuarie privind organizarea și desfășurarea simularii Evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național în anul școlar 2015-2016.

Vezi şi EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Simulările examenului încep în 22 februarie. Calendarul probelor pe care le vor susține elevii de clasa a VIII-a

Calendar Simulare Evaluarea Națională 2016

22 februarie 2016 Simulare: Limba și literatură română – proba scrisă

23 februarie 2016 Simulare: Matematică – proba scrisă

24 februarie 2016 Simulare: Limba și literatura maternă – proba scrisă

4 martie 2016: Afișarea rezultatelor.

Limba şi literatura română – Simulare Evaluare Naţională clasa a VIII-a:

Testele pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi elaborate din programa prevăzută prentru examen, cu excepţia următoarelor conţinuturi:

– procedee de expresivitate artistică în textele studiate (figuri de stil: alegoria)

– trăsaturi specifice genului dramatic în opere literare studiate sau în texte la prima vedere

– trăsături ale speciilor literare: romanul, balada populară

– complemente circumstanţiale şi propoziţii subordonate circumstanţiale corespunzătoare (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiţională, concesivă, consecutivă).

Matematică – Simulare Evaluare Naţională clasa a VIII-a:

Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, aprobată prin OMEN 4431/29.08.2014.

Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:

– din capitolul Numere reale: Rapoarte de numere reale reprezentate prin litere; operații cu acestea (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere)

– capitolul Funcţii

– din capitolul Ecuaţii, inecuaţii si sisteme de ecuaţii – 5 conţinuturi.

– din capitolul Proiecții ortogonale pe un plan – calculul unor distanţe în interiorul corpurilor studiate

– capitolul Calcularea de arii și volume.

Vezi integral: Lista continuturi simulare_Evaluare Nationala VIII

Examenul propriu-zis de Evaluare Națională va începe în data de 27 iunie și rezultatele se vor afișa în 1 iulie.

În 2016, la Evaluarea Naţională, elevii de clasa a VIII-a vor avea de compus, printre altele, eseuri de 150 de cuvinte, mai mult decât până acum. Examenul fi supravegheat video-audio, iar înregistrările din sălile de examen vor fi verificate, prin sondaj, după fiecare probă.

Citeşte şi EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Elevii de clasa a VIII-a vor începe testările în 27 iunie. CALENDARUL examenului

Simulare Bacalaureat 2016

Conținuturile pentru simulare si competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional, în vigoare. Sunt însă conţinuturi exceptate.

La Limba şi literatura română pentru clasa a XI-a, de exemplu, un sunt incluse reguli ale monologului, reguli și tehnici de construire a dialogului, stiluri funcționale adecvate situației de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale și nonverbale în comunicarea orală; textul dramatic postbelic; limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii; simbolismul, prelungiri ale romantismului si clasicismului, perioada interbelică, perioada postbelică; interpretări și judecăți de valoare exprimate în critica și iistoria literară şi autorii canonici: G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

Vezi integral: Lista continuturi simulare_bac_cls_XI

Pentru clasa a XII-a, tot la Limba şi literatura română, sunt exceptate de la simulare conţinuturile din programă referitoare la reguli ale monologului, reguli și tehnici de construire a dialogului, stiluri funcționale adecvate situației de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale și nonverbale în comunicarea orală; textul dramatic postbelic; limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii; perioada postbelică şi autorii canonici: Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

Vezi integral: Lista continuturi simulare_bac_cls_XII

Vezi AICI MODELE de SUBIECTE la BACALAUREAT 2016

CALENDAR simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul școlar 2015-2016

7 martie 2016 Simularea probei E)a): probă scrisă – Limba si literatura română

8 martie 2016 Simularea probei E)b): probă scrisă – Limba si literatura maternă

9 martie 2016 Simularea probei E)c): probă scrisă – Proba obligatorie a profilului

10 martie 2016 Simularea probei E)d): probă scrisă – Proba la alegere a profilului si specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a)

18 martie 2016: Afişarea rezultatelor.

Vezi şi Simulare BACALAUREAT 2016: Prima probă, în 7 martie, la Limba şi literatura română. CALENDARUL testărilor pentru clasele XI şi XII

Examenul propriu-zis de Bacalaureat, sesiunea de vară, se desfăşoară în acest an în perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până în 1 iulie probele orale şi de competenţe digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie.

La Bacalaureat, lucrările nu vor mai fi corectate în alte judeţe, însă sălile de examen vor fi monitorizate audio şi video.

Citeşte şi BACALAUREAT 2016: Reguli pentru examen, modele de subiecte şi CALENDARUL probelor. Detalii de la Ministerul Educaţiei

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement