Amplasarea unui cort în Parcul Unirii pentru promovarea proiectului "Alba Iulia 2020 - Capitală Culturală Europeană", refuzată de Primărie
Cererea a fost depusă de preşedintele interimar al Comitetului de Iniţiativă "Alba Iulia 2020 - Capitală Culturală Europeană", Radu Todoran.
În cortul respectiv, urmau să fie distribuite pliante informative şi 1000 de baloane, toate cu însemnele campaniei. De 1 Decembrie, în acest punct iniţiatorii urmau să organizeze şi o conferinţă de presă.
În adresa semnată de primarul Mircea Hava, este precizat faptul că solicitanţii sunt invitaţi la sediul Primăriei, pentru "stabilirea unei alte locaţii, după data de 1 decembrie".
În urmă cu câteva zile, primarul Mircea Hava a declarat că susţine proiectul "Alba Iulia 2020 - Capitală Culturală Europeană" şi că este dispus să colaboreze cu iniţiatorii acestui proiect.
În condiţiile în care solicitarea privind amplasarea cortului în Parcul Unirii a fost refuzată, iniţiatorii campaniei pentru susţinerea proiectului amintit vor desfăşura în zonă acţiuni de distribuire a materialelor de promovare - 5.000 de pliante şi 1.000 de baloane - cu sprijinul unor voluntari.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)