REZULTATE DEFINITIVAT 2019: Ministerul Educației a publicat notele la examen. Contestațiile pot fi depuse până JOI
Ministerul Educației a publicat miercuri, 30 iulie, cu o zi mai repede față de calendarul anunțat inițial, primele...
Ministerul Educației a publicat miercuri, 30 iulie, cu o zi mai repede față de calendarul anunțat inițial, primele...
Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță condițiile de repartizare pe posturi, după rezultatele finale la Titularizare 2019. Potrivit sursei...
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale, după contestații, la Titularizare 2019. În județul Alba, 439 de candidați au...
Profesorii vor afla notele finale la Titularizare 2019, în cursul zilei de marți, 30 iulie, iar apoi urmează...
Profesorii debutanți vor afla, miercuri, 31 iulie, primele rezultate la Definitivat 2019. Până în 1 august pot depune...
Anchetatorii continuă și duminică investigațiile la Casa Groazei, în prezența principalului suspect, Gheorghe Dincă. Oamenii legii spun că...
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a publicat sâmbătă rezultatele admiterii la facultăți și master, după...
Peste 2000 de candidați s-au înscris la specializările Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), în perioada...
Trei candidaţi din Alba au reuşit performanţa notei maxime la concursul Titularizare 2019. Este vorba despre Adina Cristina Sfara din Șard, care a dat proba scrisă la Matematică, Mihai Dorin Teodorescu din Alba Iulia, care a...
Ministerul Educației Naționale a publicat marți, în jurul orei 11.00, rezultatele la Titularizare 2019. Profesorii pot vedea notele la proba scrisă. În...
Profesorii află astăzi notele la Titularizare 2019. În județul Alba, 439 de candidați au susținut proba scrisă. Vor avea nevoie de cel...
Cei 439 de candidați din județul Alba care au susținut, în 17 iulie, proba scrisă în cadrul examenului...
La examenul de admitere la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, sesiunea iulie 2019, au fost admişi 31...
În județul Alba, după contestații, au fost modificate 843 de note, la examenul de Bacalaureat 2019. A rămas...
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2019 a crescut la 71,23% după publicarea rezultatelor finale la Bacalaureat...
Ministerul Educației a publicat vineri, 12 iulie, rezultate finale la examenul de Bacalaureat. În județul Alba au fost...
Ministerul Educației publică sâmbătă, 13 iulie, rezultate finale la examenul de Bacalaureat. În județul Alba au fost contestate aproape 900 de lucrări, majoritatea la Română. Rezultatele vor fi disponibile AICI. În acest an, au fost...
Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat vineri, 12 iulie, la ora 8.00, rezultatele admiterii la liceu 2019, după repartizarea computerizată. Prima zi de...
La examenul de Bacalaureat 2019 au fost înregistrată o singură medie de 10 în acest an, potrivit rezultatelor publicate luni, în jurul...
Peste 2.200 de candidaţi din judeţul Alba care au susţinut probele în cadrul examenului de Bacalaureat 2019, sesiunea...
Ministerul Educației publică astăzi, până la ora 12.00, primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2019, sesiunea de vară....
Primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2019 vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul Ministerului...