Connect with us
Advertisement

Educație

Un profesor de sport din Alba Iulia, trimis în judecată într-un nou dosar de purtare abuzivă față de mai mulți elevi

Publicat

Viorel Oargă, profesor de sport la Școala ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia, la data comiterii faptelor, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă față de mai mulți elevi de clasa a VI-a.

Dosarul a fost înregistrat pe pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, în data de 8 martie 2021. Aceasta este a doua trimitere în judecată, în care victimele sunt elevi, pentru profesorul de sport acum în vârstă de 62 de ani. 

Oargă a mai fost trimis în judecată în 2019, pentru corupere sexuală de minori și purtare abuzivă, iar atunci, profesorul a fost acuzat că atingea indecent elevele şi utiliza expresii jignitoare precum „vacă”, „curvă”, „idioţi”, „mocofani”,  „grăsani”. Momentan dosarul încă se judecată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. 

De asemenea, în 2012, dascălul a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare pentru „purtare abuzivă”, după ce a bătut patru elevi cu o coadă de mătură.

CITEȘTE AICI despre trimiterea în judecată din 2019: Profesor din Alba Iulia, trimis în judecată pentru corupere sexuală a minorilor. Acuzațiile care i se aduc

Pentru ce acuzații a fost trimis în judecată, în dosarul înregistrat pe 8 martie 2021

”La data de 24.02.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.V. (în vârstă de 62 ani) pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, fiecare în formă continuată.

În timpul orelor de educaţie fizică desfăşurate în cursul semestrului I al anului şcolar 2018/2019, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din municipiul Alba Iulia, inculpatul le-a adresat elevilor din clasa a IV-a cuvinte jignitoare, spunându-le că sunt proşti, idioţi, tâmpiţi, dobitoci, graşi, incompetenţi, incapabili și expresii licențioase precum „în pxxda mă-tii”, iar în data de 12.10.2018, în timpul unei ore de educaţie fizică, inculpatul a agresat fizic patru elevi din aceeași clasă a IV-a”, au transmis pentru alba24.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Cum au ieșit la suprafață acuzațiile aduse de părinți în urmă cu mai mulți ani

Dosarul pentru corupere sexuala de minori încă se judecă la Judecătoria Alba Iulia. În 2018, mai mulți părinți ai unor elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiş” din Alba Iulia au depus plângere la conducerea şcolii împotriva profesorului de educaţie fizică, Viorel Oargă, în vârstă de 60 de ani, pe care îl acuzau că a manifestat un comportament necorespunzător faţă de eleve la cursuri. Profesorul care predă de peste 40 de ani în învățământ a explicat că o singură dată a atins o fată, pe umăr.

CITEȘTE ȘI: Profesor de la Școala „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, cercetat pentru corupere sexuală de minori

După ce în spaţiul public au apărut informaţii privind cazul profesorului, Poliţia şi Parchetul s-au sesizat în legătură cu situaţia de la şcoală şi au demarat cercetări cu privire la infracţiunea de ”corupere sexuală a minorilor”. Cercetările s-au finalizat cu un rechizitoriu şi trimiterea în judecată a inculpatului, atât pentru această infracţiune, cât şi pentru ”purtare abuzivă”, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Alba Iulia marţi, 26 martie 2019. În dosar sunt cinci victime, respectiv eleve ale profesorului Viorel Oargă.

„În perioada ianuarie-martie 2018, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din mun. Alba Iulia, în timpul orelor de educaţie fizică, inculpatul a efectuat acte de natură sexuală (îmbrăţisări şi mângâieri, inclusiv în zonele intime) împotriva mai multor eleve minore din două clase, care nu au împlinit vârsta de 13 ani.

În perioada ianuarie-martie 2018, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din mun. Alba Iulia, în timpul orelor de educaţie fizică inculpatul a utilizat expresii jignitoare de genul «idioţi, incapabili, handicapaţi, grăsani, proşti, mocofani, tâmpiţi, vacă, curvă, curcan gras bun de pus în cuptor» faţă de elevii din două clase”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, potrivit adevărul.ro.

În 2018, părinţii unor eleve de clasa a VI-a l-au acuzat pe profesor că le-ar fi atins pe fete în mod indecent şi ar fi purtat cu acestea discuţii cu tentă sexuală.

Conducerea şcolii a decis atunci sancţionarea profesorului cu scăderea salariului cu 15% pe o perioadă de şase luni. De asemenea, s-a impus ca profesorul să fie supravegheat la ore de către colegi ai acestuia.

Viorel Oargă a respins, atunci, acuzaţiile.

„Sunt acuzaţii pe care trebuie să le resping. Nu pot să le accept. Este, însă, un pic de adevăr. Partea de adevăr este că m-am apropiat de o elevă. A fost o vreme bolnavă, a venit la ora de educaţie fizică şi am întrebat-o cum este. Mi-a spus că poate să facă educaţie fizică pentru că analizele îi sunt bune.

CITEȘTE ȘI: Profesorul din Alba Iulia, cercetat pentru corupere sexuală de minori, este supraveghet la ore de colegi

Eu atunci am pus mâna pe umărul ei şi am spus bravo, mă bucur că ai venit la educaţie fizică. Ei i s-a părut că a fost ceva în neregulă. Mi-a şi spus după aceea că nu-i place să fie îmbrăţişată. Doamna director m-a anunţat că sunt nişte plângeri şi am fost la comisia de disciplină şi am dat o declaraţie. Nu este adevărat că am pipăit elevele. Categoric nu este adevărat.

Nu ştiu de unde s-a ajuns la acuzaţiile acestea. În declaraţia pe care am dat-o am explicat că sunt situaţii la sport când se poate realiza un contact fizic, se coordonează o mişcare, se acordă ajutor, dar în aceste situaţii nu poţi să mergi mai departe ca să realizezi un contact cu nuanţă de tandreţe sau chiar şi cu violenţă. Sunt foarte atent în astfel de situaţii pentru că am avut probleme în trecut.

Am greşit totuşi că am dat nişte note mai mici, am făcut nişte observaţii când nu aveau echipamentul corespunzător la oră”, a afirmat, în martie 2018, profesorul Viorel Oargă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. kretz

    marți, 09.03.2021 at 17:44

    problema nu este ca la catedre ajung o sumedenie de astfel de imbecili care trebuie tinuti la mare distanta de orice fiinta umana ci faptul ca ei sunt mentinuti fara probleme ani de zile indiferent de ce fac si cate generatii de copii maltratează psihic şi din ce se vede chiar fizic si sexual. conducerea scolii le da foarte tarziu un paleativ de sanctiune (ce naibai-i aia 15% din salariu cand el trebuie zburat cu şut din scoala?) iar conducerea inspectoratului şcolar judetean alba ca de obicei n-are absolut nici o reacţie (ce-i drept nici nu i-a deranjat nimeni cu vreo întrebare dacă au luat vreo măsură)

  2. Lipen

    miercuri, 10.03.2021 at 06:52

    Din păcate, conducerea scolii nu ia nici o măsură de suspendare a acestui personaj. Da, exista prezumția de nevinovăție, pana la pronunțarea de către instanta a unei sentințe. Însă faptul ca a fost trimis în judecata, ar fi putut sa determine suspendarea acestuia. Dar, la fel cum se întâmplă în România, măsurile se vor lua prea târziu, atunci când un copil va fi nenorocit pe viata, ori un părinte al unui copil abuzat, își va face dreptate singur. Pe de alta parte, o expertiza psihiatrica ar fi determinat eventualele înclinații ale acestui individ. Iar dacă s-ar fi confirmat, atunci trebuia izolat în secția de psihiatrie, sub paza severa,pana la finalizarea procesului. Bine ar fi sa nu fie adevărate toate aceste suspiciuni, deși nu iasă fum fără foc. Dar dacă sunt adevărate, individul o va comite mai grav. Sa nu fie prea târziu. Luați masuri din timp, sa nu se întâmple vreo tragedie!

  3. dan dorin

    miercuri, 10.03.2021 at 16:57

    Problema veche. Personaj protejat de ani de zile. S-a ajuns pana acolo cana acest personaj preda la cls v vi numai cu baietii iar alt profesor preda numai la fete. Oare pe cei care l au tinut in brate ani de zile nu i mustra constiinta? .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement