Un tânăr de 21 de ani din Fărău s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit în trafic de polițiștii din Ocna Mureș. 

S-a întâmplat sâmbătă, 1 martie, în jurul orei 15.50. Tânărul care conducea un autoturism a fost tras pe dreapta de polițiști pentru un control de rutină. Însă după cercetări oamenii legii și-au dat seama că acesta nu avea permis. Drept urmare s-a ales cu un dosar penal. 

Publicitate

Cazul a fost comunicat de reprezentații IPJ Alba, în buletinul de presă din 2 martie.

La data de 1 martie 2025, în jurul orei 15.50, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Fărău, județul Alba.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, au transmis oamenii legii.