Eveniment
Un tânăr violent din Alba, care a snopit în bătaie un bărbat, trimis de magistrați să lucreze în folosul comunității la muzeu
Un tânăr violent din Alba, care a snopit în bătaie un bărbat, a fost trimis de magistrați să lucreze în folosul comunității la muzeu. Este vorba despre un dosar recent finalizat de magistrații din Alba Iulia.
Faptele pentru care tânărul din Cugir a fost condamnat în data de 25 iulie 2024, au avut loc cu un an în urmă pe 17 iunie 2023.
Tânărul în vârstă de 23 de ani este cunoscut în cartier pentru ieșirile violente pe care le avea față de vecini. Aceste fapte au fost expuse și în fața magistraților și notate în motivarea instanței.
Fapta pentru care a fost trimis în judecată pentru tulburarea liniștii și ordinii publice a fost detaliată.
S-a întâmplat seara în jurul orei 21.00.
Victima, un alt bărbat a fost chemat de tânăr să bea cu el, însă acesta l-a refuzat. Drept urmare, când l-a văzut în fața blocului, tânărul l-a lovit pe acesta cu o sticlă în cap, iar victima a căzut la pământ.
Apoi, în timp ce avea pe mână un box, l-a lovit pe acesta de mai multe ori. De asemenea l-a lovit pe cel căzut la pământ și cu picioarele, iar una dintre lovituri a fost în zona gurii.
În fața instanței, vecinii au spus că sunt terorizați de acesta din cauza scandalului pe care îl produce.
Pedeapsa primită
Pentru fapta sa, judecătorii din Alba Iulia au optat pentru închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității.
Acesta a fost condamnat la un an și 2 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea a mai fost obligat să lucreze 90 de zile la Muzeul de Istorie din Alba Iulia, sau la spitalul județean.
Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
BabaGanush
joi, 25.07.2024 at 22:22
Aoleu si altii dau examene grele sa prinda un post acolo 🤣