EVENIMENT
Uniriștii vor să rupă „blestemul” vâlcean
Unirea Alba Iulia se întâlnește, sâmbătă, pe propriul teren, cu CSM Râmniu Vâlcea, într-un meci ce contează pentru etapa a X-a, din Liga a II-a, Seria a II-a. Chiar dacă au pornit cu obiective total diferite, cele două formații sunt vecine de clasament. Unirea Alba Iulia se află pe locul 9, cu 11 puncte, în vreme ce vâlcenii sunt pe 12, cu două puncte mai puțin decât uniriștii.
Pe „Cetate” s-a instaurat un nou suflu, odată cu venirea lui Adorian Himcinschi la conducerea echipei. Acesta speră să-i motiveze suficient de bine pe elevii lui și să obțină, sâmbătă, cele trei puncte ce ar îndepărta Unirea de partea a doua a clasamentului. Cu temele făcute pentru disputa de mâine, Himcinschi pornește la drum cu gândul la victorie. ”Vâlcea e o echipă ce a transferat mulți jucători și e o echipă care a început să facă treabă, dar noi nu avem altă variantă decât victoria în jocul de mâine”, a declarat noul principal de pe banca „alb-negrilor”.
Chiar dacă nu va face schimbări majore în primul unsprezece, Himcinschi a mărturisit că și-ar dori să schimbe puțin din atitudinea elevilor săi. ” Vreau să văd o schimbare radicală în ceea ce privește atitudinea jucătorilor în teren. Vreau să văd agresivitate, dăruire, vreau să văd că atitudinea lor va fi diferită, pentru că sunt convins că pot să dea maximum din capacitatea lor”, a mai spus Himcinschi.
La capitolul indisponibilități, Unirea nu se confruntă cu probleme foarte mari; în afară de Bogdan Bucurică și Adrian Potopea (ambii absenți de durată), Unirea nu are alte probleme medicale. Singurul incert la ora actuală este fundașul Marius Pistol. Acesta este incert înaintea jocului de mâine. Un alt jucător ce părea a constitui o problemă a fost Gabriel Rotaru, dar s-a antrenat normal și are șanse mari să evolueze în meciul de sâmbătă.
Echipe probabile:
Unirea Alba Iulia: Rotaru (Răducanu) – Negură, Pistol, Soporan, Giurgiu – Sabou (Costea), Dâlbea, Selagea, Cristea – S. Mureșan, M. Oprea.
CSM Râmnicu Vâlcea: Tomozei, M. Posteucă, Kutlacik, Fl. Sandu – O. Vasile, I. Popescu, M. Mitu (cpt.), Ad. Ganea – M. Rădulescu, Balauru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.