Connect with us
Publicitate

Educație

Universitatea din Alba Iulia, obligată de instanță să repună în funcție un prorector demis ABUZIV și să-i redea șefia ERASMUS +

Publicat

Universitatea din Alba Iulia a pierdut un proces cu unul dintre cei mai importanți profesori universitari ai instituției. Este vorba despre un proces în care Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a fost dată în judecată de Petru Ștefan Ionescu.

Acesta a cerut în instanță să fie anulate două decizii ale Consiliului de Administrație. Două decizii prin care a fost înlăturat din două funcții în cadrul universitătății, dintre care una de conducere.

În data de 26 iunie 2024, magistrații Tribunalului Alba, i-au dat câștig de cauză cadrului universitar. Momentan decizia nu a fost motivată. Este al treilea proces important pe care reprezentații UAB îl pierd în fața acestuia.

Pentru ce a fost dată Universitatea în judecată

Motivul pentru care Petru Ionescu a dat în judecată UAB este scris în motivarea pe scurt a instanței. Acesta a fost înlăturat în data de 14 februarie 2023, de la conducerea Biroului Erasmus +, și în 9 februarie 2023 din funcția de prorector III.

CITEȘTE ȘI: Rectorul Universității din Alba Iulia, Daniel Breaz, delegații cu soția în Cuba, Vietnam sau Maroc. ”Clarificările” UAB

Petru Ionescu a fost coordonatorul biroului Erasmus + din 2016 și până în 2023 când a fost înlăturat din funcție. Biroul Eramus + se ocupă de programul prin care studenți ai Universității pleacă la studii în alte centre universitare, dar și de studeți străini care vin la studii în Alba Iulia.

Prin procesul deschis, profesorul universitar a cerut anularea hotărârilor prin care a fost demis și automat repunerea în funcții.

Universitatea din Alba Iulia a pierdut procesul

În data de 26 iunie cererile sale au fost admise. Aceștia i-au dat câștig de cauză profesorului. Au dispus anularea hotârârilor, dar au și obligat Universitatea să îl repună în cele două funcții: cea de coordonator al biroului Erasmus + și de Prorector III.

”Anulează Hotărârea nr. 30/5/2996/14.02.2023 a Consiliului de Administraţie de aprobare a referatului privind revocarea reclamantului din funcţia de Coordonator instituţional Erasmus + în cadrul UAB.

Anulează Decizia nr. 3094/79 din data de 15.02.2023 de încetare a calităţii de Coordonator instituţional Erasmus+ în cadrul UAB. Anulează Decizia nr. 2633/63 din data de 09.02.2023 de demitere a reclamantului din funcţia de PRORECTOR III al UAB.

Dispune readucerea părţilor în situaţia anterioară prin repunerea reclamantului în funcţia de Coordonator instituţional ERASMUS+ în cadrul UAB şi, respectiv, de PRORECTOR III”, se arată în motivarea pe scurt a Tribunalului Alba.

Al treilea proces pierdut de UAB în fața lui Petru Ionescu

Decizia din data de 26 iunie 2024, este a treia nefavorabilă pentru UAB, în litigii deschise de cadul universitar. În 26 aprilie 2023, tot magistrații Tribunalului Alba i-au dat câștig de cauză profesorului.

Atunci acesta s-a judecat cu UAB, după ce a câștigat un concurs pentru postul de profesor universitar la Facultatea de Litere, dar Senatul UAB a anulat toată procedura.

În timpul procesului, magistrații Tribunalului Alba au subliniat faptul că Senatul Universității nu avea cadru legal de a verifica documentația de concurs și că a trecut peste trei comisii de control.

CITEȘTE ȘI: Cum a pierdut Universitatea din Alba Iulia un proces cu un cadru didactic. Motivul pentru care Senatul a anulat un concurs legal

În urma, fondului pierdut UAB a făcut apel, iar dosarul s-a judecat pe rolul instanței Superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

În data de 14 februarie 2024, magistrații instanței superioare din Alba Iulia, au respins apelul făcut de UAB și au menținut decizia instanței de fond.

Un nou proces intentat împotriva UAB

Pe lângă cele trei procese deja câștigate, Petru Ionescu a deschis un al patrulea proces împotriva Universității din Alba Iulia.

De data acesta cere anularea a două hotărâri, iar pârâți în dosar sunt Universitatea, Senatul, Rectorul și șase cadre universitare.

Prima ședință din acest dosar se va judeca în luna noiembrie a anului 2024.

De asemenea, în cadrul deciziei din 26 iunie, magistrații au mai obligat UAB să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 10.150 lei. Momentan UAB nu a făcut apel la decizia instanței de fond.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate