ADMINISTRATIE
1 Decembrie 2024: Fără masă populară la Alba Iulia. Câți bani a cerut primăria pentru evenimente și ce modificări ar putea apărea
1 Decembrie 2024: Fără masă populară la Alba Iulia. Reprezentanții primăriei au declarat pentru Alba24 că autoritățile renunță în acest an la masa populară devenită o tradiție de Ziua Națională în oraș.
Motivul ține de alegerile parlamentare, programate în aceeași zi. Organizarea mesei populare ar putea fi interpretată în cheie electorală, deși ea are loc anual cu prilejul Zilei Naționale.
Organizarea alegerilor chiar de 1 Decembrie ar putea aduce și alte restricții în oraș, însă nu este clar momentan ce vor putea face autoritățile și ce va fi interzis.
Spre exemplu, vânzarea de alcool va fi interzisă în jurul secțiilor de votare, care sunt răspândite în aproape tot orașul.
Prefectul Nicolae Albu a spus că deocamdată nu a fost stabilit amplasamentul secțiilor de votare, dar este de așteptat să nu existe mari diferențe față de alegerile locale.
1 Decembrie 2024: Autoritățile locale cer bani de la Guvern pentru Ziua Națională
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au precizat pentru Alba24 că au întocmit nota de fundamentare și expunerea de motive pentru o hotărâre de guvern privind finanțarea evenimentelor de la Alba Iulia.
Este vorba despre o sumă de 500.000 de lei, solicitată Guvernului.
Documentele au fost transmise Consiliului Județean Alba, care le va trimite Guvernului.
Deși nu există încă un program al evenimentelor, administrația locală a stabilit câteva lucruri.
Când au loc spectacolele: Concertele de muzică ușoară vor avea loc în data de 30 noiembrie, iar cele de muzică populară în data de 1 Decembrie.
Nu s-a stabilit încă ce artiști vor fi invitați.
Și parada militară de 1 Decembrie a stârnit discuții. De la nivel național au apărut informații că ar putea fi mutată în 30 noiembrie.
Antena 3 sugerează discuții neoficiale între Ministerul Apărării și Cotroceni pentru posibila schimbare a ceremoniilor de la București, dar și de la Alba Iulia.
Mutarea paradei ar permite organizarea atât a alegerilor, cât și a evenimentelor dedicate Zilei Naționale, fără a crea dificultăți logistice și de securitate.
Schimbarea zilei în care este sărbătorită Ziua Națională a României ar fi o premieră în țara noastră, ținând cont de importanța simbolică a zilei de 1 Decembrie.
Prefectul Nicolae Albu spune însă că discuțiile despre paradă nu au început încă.
1 Decembrie 2024: Ce se poate face de Ziua Națională, în contextul alegerilor
Programul evenimentelor de la Alba Iulia are însă în fiecare an o încărcătură politică, motiv pentru care reprezentanții administrației locale au cerut lămuriri de la Autoritatea Electorală Permanentă, care a dat un răspuns vag, prin care se spală pe mâini de orice responsabilitate.
Instituția a răspuns primăriei că legea ”nu instituie condiții sau restricții privind organizarea de evenimente culturale, sportive, vocaționale religioase etc pe perioada campaniei electorale sau în ziua alegerilor”.
”Dispozițiile Legii nr. 208/2015 privind campania electorală se referă exclusiv la acele activități de promovare a candidaților la alegerile parlamentare…” precizează AEP.
Alba24 a solicitat precizări AEP încă din data de 10 septembrie, dar instituția nu a oferit nici un răspuns.
- ”Vă rugăm să ne transmiteți dacă ar putea fi aplicate restricții în
ceea ce privește evenimentele anuale organizate la Alba Iulia (paradă
militară, marșul unirii, adunările publice, depunerile de coroane de
către instituții și partide etc) în contextul alegerilor din data de 1
decembrie.
Dacă da, vă rugăm să ne spuneți care vor fi aceste restricții” este întrebarea adresată AEP de Alba24.
Reprezentanții AEP nu au răspunsuri la aceste întrebări. Alba24 a revenit, însă și al doilea demers a fost ignorat. AEP nu a dat nici măcar un număr de înregistrare, solicitărilor noastre.
Responsabilitatea, pasată de AEP către președinții secțiilor de vot
Chiar dacă nu comunică cu publicul local din Alba, pe care îl consideră insignifiant, Autoritatea Electorală a transmis totuși administrației locale o serie de recomandări pentru organizarea Zilei Naționale la Alba Iulia.
Într-un document adresat primăriei, AEP pasează responsabilitatea președinților secțiilor de vot.
AEP spune că atribuția de a asigura ordinea în localul de vot și în împrejurimi revine președintelui biroului electoral al secției de votare.
Acesta este cel care trebuie să sigure măsurile în secție, dar și în jurul ei, pe o distanță de până la 50 de metri.
Din punct de vedere legal, acest lucru este corect. Doar că un președinte care va avea sute de oameni în jurul secției sale, nu va avea cum să gestioneze situația.
El nu va putea nici să facă distincția dacă unele momente sunt sau nu asimilate evenimentelor politice.
Spre exemplu marșul Solidarității, la care participă mii de oameni anual, unii dintre ei simpatizanți AUR, dar nu numai.
Marșul trece de obicei de la gară, prin centrul orașului până în Cetate și se va intersecta cu mai multe secții de votare. Nimeni nu îi poate opri pe participanți să scandeze slogane politice.
Ce vor putea face într-o asemenea situație președinții secțiilor de votare, responsabilizați de AEP?
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
unu
miercuri, 02.10.2024 at 08:47
romanul vine la parada pentru masa festiva si pentru a-si aduce copii sa vada masinile
Andra
miercuri, 02.10.2024 at 09:33
Un articol complex si bine documentat.