Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: 92 de terase din Alba, controlate de polițiști. Acțiunea a vizat respectarea normelor din starea de alertă

Publicat

Polițiștii din Alba au verificat vineri 92 de terase și societăți comerciale, în cadrul unei acțiuni care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului, ieri, 3 iulie, 146 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști din cadrul poliției transporturi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. au acționat în zonele aglomerate din județul Alba și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost vizate, în special, localurile publice care au deschise terase, zonele publice în care au fost organizate diverse evenimente, zonele centrelor comerciale dar și mijloacele de transport în comun.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 92 de societăți comerciale, la una dintre ele fiind identificate nereguli privind respectarea măsurilor de diminuare a riscului de transmitere a noului coronavirus.

De asemenea, au fost constatate 12 abateri de natură contravențională privind fapte de tulburarea a ordinii și liniștii publice, care au fost sancționate în baza Legii 61/1991, iar în urma controalelor efectuate în trafic au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, sancționate în baza OUG 195/2002.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 22.275 lei.

Acțiunile de acest gen vor continua, acestea urmând a se desfășura cu efective suplimentare, în următoarele două săptămâni.

Sursă informații și video: IPJ Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement