Marius Filimon și Adina Toma sunt, de luni, viceprimari ai municipiului Alba Iulia. Cei doi au fost aleși de majoritatea nou formată la nivelul consiliului local, între PNL și PSD. 

Negocierile au durat mai multe săptămâni, respectiv de la anunțarea rezultatelor la alegerile locale. Mandatele foștilor viceprimari au expirat între timp, iar orașul a rămas mai bine de o lună cu aceste poziții neocupate.

Publicitate

Adina Toma și Marius Filimon, viceprimarii aleși ai municipiului Alba Iulia. Declarații

Adina Toma (PSD) este la primul mandat și a fost susținută de PSD. Ea a explicat ce intenționează să facă pentru oraș și a vorbit despre trecutul ei profesional și politic.

„Ca și primă impresie, nici nu știu cum să vă spun, sper să fie bine, colegii să fim împreună toți, să facem treabă bună pentru locuitorii acestui oraș care ne-au votat, care ne-au acordat votul lor de încredere” a spus Adina Toma (PSD).

Întrebată care sunt cele 2-3 obiective cu care își începe mandatul, aceasta a enumerat problema traficului și a curățeniei: ”Asta ar fi fost bine să o discutăm după ce îmi voi prelua mandatul și voi ajunge efectiv în primărie, dar ca și principal obiectiv ar fi dezvoltarea economică a orașului Alba Iulia, problema traficului și să avem un oraș cât mai curat”.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ea a vorbit și despre parcursul ei politic și profesional.

”Am 42 de ani, sunt din Alba Iulia, născută și crescută în Alba Iulia, din 2001 sunt în Ministerul Justiției, Curtea de Apel, din 2008 până în prezent Registrul Comerțului și Consilier Juridic.

Am început în urmă cu zeci de ani, la PNL am avut un an activitate acolo, pe urmă de câțiva ani buni sunt în PSD, iar în ultimul an am fost tot pe stradă, tot în campanii.

”Din exterior cred ca va fi greu (misiunea în fruntea administrației locale - n.red.) dar după cum am spus am muncit doar cu oamenii, știu ce înseamnă munca, am muncit mult și de aici în colo voi munci și mai mult, să nu dezamăgesc pe nimeni. (ce salar are un viceprimar) Să știți că nici nu m-am uitat! Deci chiar nu m-am interesat” a adăugat aceasta.

Publicitate

„Alegerea noastră pe funcție întotdeauna înseamnă un lucru foarte important, suntem aici pentru albaiulieni și nu invers. Pe întreg mandatul următor acesta va fi principiul pe care mă voi călăuzi.

Cum am spus și în 2020, voi fi un partener onest, sincer, deschis pentru albaiulieni, pentru consilierii locali, pentru toți colaboratorii în următorii 4 ani.

Obiectivul, avem atâtea obiecte de dus la capăt, atâtea proiecte începute, atâta muncă de făcut, acesta e singurul obiectiv, Alba Iulia” a spus, de cealaltă parte, Marius Filimon (PNL).