VIDEO: Amintiri cu familia Marian din satul Popești în care mai locuiesc doar doi frați. Cum s-a petrecut depopularea

Pe poteca de pământ, pe drumul îngust care urcă la biserica uitată de lume din Popești, i-am întâlnit pe soții Marian: pe Silvestru și Jenica. S-a întâmplat recent, la o serbare câmpenească ținută pe vârf de munte, la Burmezeu, în comuna Întregalde. 

Se țineau de mână și urcau către biserica, în care timp de 51 de ani a slujit preotul Mihail Tecșa. Abia ce am terminat de filmat cu părintele Tecșa când de după colțul micii biserici de lemn i-am zărit pe cei doi.

Urcau pe drum, îmbrăcați în haine de sărbătoare, în costume populare. Ei au fost cândva, una dintre zecile de familii care au locuit în Popești, satul care mai numără doar doi locuitori.

VEZI ȘI: VIDEO: Preotul Mihail Tecșa și a sa mică biserică de lemn, din satul Popești, martori ai depopulării. Despre simplitatea satului

Poveștile lor, ai celor care au locuit odinioară în satul depopulat se întrepătrund, sunt ca pânză țesută în mai multe puncte, care la un moment dat, capătă o formă.

Ar fi nevoie de zeci de ore de filmare și mărturii pentru a înțelege și prezenta istoria micului sat din comuna Întregalde.

Mica comunitate din Popești

Familia Marian a donat în trecut locul pe care s-a ridicat biserica, strămoșii săi au construit troița din curtea lăcașului de cult. Iar el acolo a fost botezat și dus la biserică duminică de duminică. În ziua în care ne-am întâlnit în curtea bisericii, cei doi soți urcau pentru a-l saluta pe preotul Tecșa, cel care a slujit în biserica satului.

Cu lacrimi în ochi și plină de emoție, doamna Jenica ne-a spus în cuvinte foarte simple: ”Biserica asta m-a protejat cât timp am fost învățătoare la școala din spatele meu”.

Jenica Marian a fost învățătoare în satul Popești, și mai mult de atât, a fost învățătoarea unuia dintre ultimii doi locuitori ai satului Petru Man.

VEZI ȘI: VIDEO: Doi frați, ultimii locuitori ai satului Popești, comuna Întregalde. Cu lacrimi în ochi și-au adus aminte de copilărie

”Aici m-am născut, aici am crescut, aici, în biserica aceasta, am fost botezat…

Satul era plin de lume. Satul acesta avea vreo 40 de familii, dintre care a mai rămas doar una. Ceilalți au plecat, s-au împrăștiat. Tinerii au mers la școli, au învățat meserii și s-au așezat în alte părți.

Bătrânii s-au stins aici, se odihnesc în cimitir. Și așa am rămas. Mai venim doar noi, cei care mai avem case aici.

Noi locuim aici, aproape, la casa de lângă biserică. Părinții mei… de fapt, bunicul meu a fost crâsnic la această biserică. Iar străbunicul meu a donat pământul pe care s-a construit biserica, acum o sută și ceva de ani, vreo 102–130 de ani în urmă”, a declarat Silvestru Marian, în fața bisericii.