Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: Ce atribuții are viceprimarul Simone Albani în administrația orașului Alba Iulia? Vezi ce declară la început de mandat


Publicat

Viceprimarul orașului Alba Iulia și vicepreședintele PNL Alba, Simone Albani, a aflat ce responsabilități va avea în administrația locală. Acesta se va ocupa de Serviciul Social al Primăriei, dar și de cel de Cadastru și Evidența Populației. Recunoscând că are multe lucruri de învățat în domeniul administrației publice, Albani și-a exprimat dorința de a colabora cu toți colegii din CL, indiferent de culoarea politică, pentru dezvoltarea orașului.

Atribuțiile viceprimarului Simone Albani în administrația locală sunt Serviciul de Cadastru, Evidența Populației și Serviciul Social (în cadrul căruia se va ocupa de Căminul de Persoane Vârstnice și asistenții comunitari).

„În ceea ce privește colaborarea mea cu partea politică a Consiliului Local, (pentru că este un primar și un viceprimar care nu fac parte din formațiunea mea politică), nu sunt probleme. Sper să colaborez bine cu ei. Interesul principal pe care îl avem cu toții este să reușim să facem ceva pentru albaiulieni, sper să nu îmi pună bețe în roate în acest sens și să pot să îmi fac treaba cât mai bine. Am avut această discuție și cu domnul primar și m-am asigurat că nu va crede că dacă am ajuns în primărie, singurul meu interes este să rămân acolo, nicidecum. Interesul meu este să îmi fac treaba și să reușesc să îndeplinesc ce am promis până acum. Încerc să învăț cât mai multe, pentru că eu nu provin dintr-o administrație publică și am foarte multe de învățat, dar sunt o persoană care o să facă tot posibilul pentru a rezolva problemele cât mai repede”, a declarat Albani la începutul mandatului său de viceprimar al orașului Alba Iulia.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

Ajutoare pentru sinistrații din Apuseni, din partea Lions Alba Iulia. Mai multe familii au primit electrocasnice

Publicat

Reprezentanții Lions Club Alba Iulia s-au deplasat în localitatea Gura Sohodol, care a fost afectată de viitură, pentru a distribui 12 aragaze și 12 frigidere noi, venind astfel în sprijinul gospodăriilor afectate, au transmis reprezentanții clubului.

Valoarea electrocasnicelor donate a fost de 15.034,00 lei, acestea fiind achiziționate cu sprijinul Lions Club Alba Iulia, Lions Club Decan București, Trans Prima SRL, Albatros Gold SRL și Farmaciei Eladerm.

”Pe această cale facem apel la toți cei care doresc sa vină în sprijinul celor care și-au pierdut agoniseala de-o viața, ajutându-i să revină cât mai repede la normalitate.

Pentru a participa la acțiunile clubului nostru puteți să ne contactați pe e-mail la adresa lions.alba@gmail.com sau la telefon 0726267976 – Florin Florea, Președinte Lions Club Alba Iulia” se arată într-un comunicat transmis miercuri.

Citeste mai mult
Publicitate

ADMINISTRATIE

ALBA IULIA: Zona de dezvoltare economică de pe centura municipiului, un vis îndepărtat. Precizările primăriei legate de termene

Publicat

Dezvoltarea zonei economice în partea de est a municipiului Alba Iulia, în proximitatea Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, este în faza declarațiilor și a promisiunilor.

Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat în urmă cu o lună că ”în curând vor fi scoase la licitație 13 loturi pentru investitori”.

În realitate însă, potrivit chiar informațiilor furnizate de primărie, ar putea fi vorba despre ani întregi. 

Declarația legată de licitarea celor 13 loturi vine în condițiile în care nici măcar Primăria Alba Iulia nu deține prea multe detalii legate de viitoarea zonă de dezvoltare industrială.

Potrivit unui răspuns al instituției la o solicitare a Alba24.ro, înainte de a concesiona sau vinde parcelele respective, primăria va realiza infrastructura (inclusiv utilitățile). Iar acest lucru este încă departe.

Citește și FOTO: Zonă de dezvoltare economică pe 340.000 mp la Alba Iulia, lângă Autostrada Sebeș-Turda. Anunțul primarului Gabriel Pleșa

Reprezentanții instituției au răspuns unor întrebări adresate de Alba24, legate de etapele pe care trebuie să le străbată înființarea zonei de dezvoltare, înainte de a fi exista la propriu, dar și despre termenele stabilite.

În legătură cu graficul de realizare al zonei de devoltare și de enumerarea etapelor care trebuie străbătute până la atribuirea terenului, primăria a răspuns că aceste informații sunt parte a viitorului PUZ.

”Estimăm ca până la sfârșitul anului să finalizăm Planul Urbanistic Zonal, iar în anul 2022 să finalizăm indicatorii tehnico-economici pentru realizarea infrastructurii și să pornim lucrările în zonă”, se arată în răspuns.

Abia apoi poate fi realizată infrastructura, fără de care nu se va face concesiunea.

De asemenea, reprezentanții administrației locale spun că prețurile de pornire pentru vânzarea sau concesionarea terenurilor se vor stabili conform pieței și vor fi supuse dezbaterii, în viitor.

”Cel mai probabil o să alegem formula de concesionare a terenului pe o perioadă de aproximativ 3 ani, perioadă în care operatorul economic are dreptul de a demara investiția, iar la finalizarea acesteia având posibilitatea de a achiiționa terenul”, au răspuns aceștia.

Instituția nu a stabilit deocamdată condițiile exacte de selectare a companiilor care vor să investească în zonă.

Utilități

Utilitățile vor se vor realiza anterior concesiunii sau vânzării terenurilor.

Reprezentanții primăriei spun că ”orizontul de timp pentru finalizarea utilităților în zonă este anul 2023”.

Aceștia nu au deocamdată idee de costurile pe care le implică realizarea infrastructurii tehnice, însă precizează că este vorba despre aproximativ 1.300 de metri liniari de infrastructură de transport și tehnico-edilitară.

”Orice început este greu și sunt conștient că așteptările sunt mari. Au trecut puțin peste 6 luni de la preluarea actualului mandat și știu că răbdarea multora se apropie de final.

Cu toții vrem să vedem proiecte duse la bun sfârșit, dar și proiecte noi, care să creeze plus valoare, locuri de muncă noi și un magnet pentru cei care își doresc să trăiască în Alba Iulia.

Pentru că acestea toate înseamnă dezvoltare! Iar o dezvoltare sănătoasă astăzi înseamnă sustenabilitate, coerență, eficiență și o latură puternică verde în orice proiect economic sau edilitar-urban” a explicat primarul Gabriel Pleșa, în urmă cu o lună.

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Cum să trimiți fofografii și videoclipuri prin WhatsApp, care pot fi văzute doar o dată. Funcția View Once, funcțională

Publicat

WhatsApp permite trimiterea de fotografii și videoclipuri care pot fi vizualizate o singură dată de către destinatari.

Noua modificare a început să fie disponibilă pentru utilizatorii de iPhone, marți.

La scurt timp după aceea, aplicația de mesagerie a anunțat că toți utilizatorii pot folosi funcția, inclusiv pentru cei care utilizează Android.

După ce obține funcția View once din varianta nouă a aplicației (update), utilizatorul va putea activa dispariția fotografiei sau a videoclipului înainte de a o trimite contactelor sale, atingând noua pictogramă „1” care apare lângă bara de subtitrări.

Fotografiile și videoclipurile care sunt partajate utilizând funcția respectivă nu vor mai fi vizibile în chat, după ce destinatarul iese din vizualizare.

De asemenea, conținutul media nu va fi salvat.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Guvernul dă OUG pentru a abroga prevederile privind debranşarea și deconectarea clienţilor rău-platnici la utilități

Publicat

Guvernul urmează să aprobe, în ședința de joi, prin ordonanţă de urgenţă, abrogarea unei prevederi care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

„Prezentul proiect de act normativ are drept scop abrogarea prevederilor articolului 72, alineat (1) din OUG nr. 70/2020, în vederea revenirii la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.

De asemenea, este avută în vedere şi includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

DOCUMENT: Textul integral al Ordonanței de Urgență poate fi consultat AICI.

FOTO: Pixabay

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate