Actualitate
VIDEO: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 16 din Alba Iulia, în vizită la Jandarmeria Alba

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 16 din Alba Iulia au vizitat, vineri, Jandarmeria Alba. Cei mici au avut ocazia să afle despre activitatea jandarmilor, au văzut autospecialele și echipamentele acestora.
Micii vizitatori au fost întâmpinați cu zâmbete și entuziasm de către jandarmii din cadrul inspectoratului.
Aceștia le-au prezentat autospecialele din dotare, echipamentele specifice intervențiilor și tehnica utilizată în misiunile zilnice.
Copiii au avut ocazia să urce în autospeciale, să probeze unele piese de echipament și să afle, pe înțelesul lor, ce înseamnă meseria de jandarm, transmite IJJ Alba.
”Cu zâmbete largi și ochi curioși, copiii și-au făcut poze alături de jandarmi și autospecialele prezentate, păstrând vie amintirea acestei experiențe.
Astfel de întâlniri ne oferă ocazia de a construi o legătură frumoasă și sinceră cu cei mici, de a-i familiariza cu rolul jandarmilor în comunitate și de a planta, poate, primele semințe ale unei viitoare vocații”, este mesajul jandarmilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News