Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Dosarul ”Roșia Montană pe lista UNESCO”. Florin Cîțu: S-a discutat, încă nu s-a luat o decizie

Publicat

Deocamdată nu s-a luat o decizie cu privire la Roşia Montană, a spus premierul Florin Cîțu, luni. Potrivit acestuia, discuţiile vor fi reluate la viitoarea şedinţă a coaliţiei de guvernare.

„Roşia Montană s-a discutat. Încă nu s-a luat o decizie. Vom discuta din nou la următoarea şedinţă de coaliţie”, a spus Cîţu, la Parlament, după şedinţa coaliţiei.

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a subliniat luni că formaţiunea lui susţine în continuare listarea dosarului Roşiei Montană în patrimoniul UNESCO şi că va menţine acest punct de vedere şi în cadrul coaliţiei, chiar dacă va exista o propunere alternativă.

Comitetul Patrimoniului Mondial ar urma să decidă la finalul lunii viitoare înscrierea Peisajului Minier Roşia Montană pe lista UNESCO. Zona localităţii a fost declarată în 2016 sit istoric de categoria A, de importanţă naţională.

La ședința Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO de săptămâna trecută, senatorul PNL de Alba Sorin Bumb și primarul Eugen Furdui au susținut retragerea temporară a dosarului.

”Nu ne putem permite să luăm o decizie în pripă asupra unor elemente cu un impact deosebit asupra economiei, ce se pot întinde pe o perioadă foarte lungă de timp. În forma în care dosarul este propus acum, zona de protecție UNESCO se suprapune peste zona de exploatare minieră, ceea ce va face ca bogățiile de la Roșia Montană să nu mai poată fi exploatate în viitor”, preciza senatorul PNL.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax