Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Mai mulți cetățeni străini care au locuit în Alba, returnați în țările lor de origine. Ce spun polițiștii de la imigrări

Publicat

Mai mulți cetățeni străini care se aflau pe teritoriul județului Alba au primit din partea autorităților decizii de returnare în țara lor de origine.

Este vorba de 15 persoane, mare parte dintre ei muncitori străini. Informația a fost făcut publică de către reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, într-o conferință de presă, susținută joi, 12 septembrie.

Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Alba au emis în primele opt luni ale anului 1.230 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 1.518 avize de angajare în muncă, potrivit reprezentanților instituției. Totodată, 11 persoane străine au fost depistate în situații generale.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 1.230 permise de ședere, dintre care 1.219 pentru ședere temporară și 11 pentru ședere pe termen lung.

Au fost eliberate 109 de certificate de înregistrare și 29 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/Spațiului Economic European/Confederația Elvețiană.

În județul Alba se află peste 1.000 de cetățeni străini, marea parte dintre ei din Nepal, Sri Lanka, Republica Moldova sau Bangladesh, majoritatea dintre ei fiind muncitori.

Care sunt țările de proveniență ale imigranților

Cei mai mulți imigranți aflați pe teritoriul județului Alba provin din state din afara Uniunii Europene, majoritatea țări asiatice:

  • Nepal (613 imigranți);
  • Sri Lanka (349 imigranți);
  • Republica Moldova (310 imigranți);
  • Bangladesh (211 imigranți);
  • India (175 imigranți);
  • Turcia (98 imigranți);
  • Uniuenea Europeană (737 imigranți).

Scopurile principale pentru care aceștia își stabilesc reședința pe teritoriul României sunt munca și studiile.

În perioada analizată au fost înregistrate 1.737 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.518 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 219 de cereri au fost respinse.

Mai mulți cetățeni străini care au locuit în Alba, returnați în țările lor de origine

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 65 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 11 străini.

Dintre aceștia, 6 provin din Sri Lanka  și 5 din Bangladesh .

Au fost emise 15 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, 11 pentru ședere ilegală, una pentru refuzarea prelungirii dreptului de ședere, și 3 ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare.

Problemele sesizate în relația dintre muncitori și angatori

Șeful Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, comisarul șef Nesim Georgian Iulian, a declarat faptul că au existat petiții referitoare la nerespectarea condițiilor contractuale, acestea fiind trimise spre ITM Alba pentru a fi soluționate.

În ceea ce privește condițiile de cazare, acesta a menționat faptul că nu au existat reclamanții în acest sens.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate