Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Momentul în care doi hoți intră în casa unei familii din Alba Iulia. O bandă de spărgători își face de cap în oraș

Publicat

Doi hoți au fost surprinși de camerele de supraveghere ale unei locuințe de pe strada Băișoara din Alba Iulia, în timp ce au intrat în curte și au forțat intrarea. Totul s-a întâmplat vineri seară târziu, când locatarii nu erau acasă. 

Aceștia au studiat bine zona la volanul unui autoturism Seat Leon de culoare închisă, cu care au trecut de mai multe ori pe stradă, înainte de a da lovitura.

 

Pe imagini se vede cum primul spărgător se apropie de casă, urmat la scurt timp de cel de-al doilea. Aceștia au forțat ușa culisantă de la terasă în mai multe locuri, reușind în final să pătrundă în locuință.

După ce au tras draperiile, au aprins becurile și au început scotocirea casei. Au furat bani, bijuterii de aur și două ceasuri, însă nu s-au atins de electronice (laptop, telefoane). Au stat în casă aproximativ un sfert de oră.

Vecinii au auzit câinele agitându-se, însă nu au bănuit ce se întâmplă. Proprietarul spune că a fost nevoit să își închidă câinele în spatele casei, din cauza reclamațiilor vecinilor, nemulțumiți că ocazional scăpa din curte.

La întoarcerea acasă, familia a descoperit casa spartă și la fața locului a fost chemată poliția.

O bandă de hoți își face de cap în Alba Iulia, de câteva zile. O altă casă a fost jefuită pe o stradă în apropiere de magazinul Lidl din Cetate. Familia care locuiește acolo era plecată de acasă, când hoții au intrat, reușind să reducă la tăcere câinele din curte.

Oamenii au fost anunțați de vecini și au venit imediat acasă, hoții reușind să fugă la apariția acestora, însă cu o sumă de bani.

Persoanele care au avut de suferit de pe urma furturilor din locuințe spun că experiența este traumatizantă, mai ales pentru copii.

Nici unul dintre cele două furturi nu fost anunțat oficial în buletinele transmise zilnic de IPJ, cazurile fiind în cercetare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax