Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

VIDEO: Protest al cadrelor militare în rezervă din Alba, în fața Instituției Prefectului. Ce solicitări au

Publicat

VIDEO: O parte dintre cadrele militare în rezervă din Alba au protestat vineri în fața Instituției Prefectului, chiar de Ziua Armatei. Aceștia se plâng de pensiile din sistem, despre care spun că sunt de aproximativ 3.300 de lei. 

Aceștia solicită actualizarea soldelor de grad a militarilor aflați în rezervă în raport cu cei activi.

Citește și Legea PNL prin care cresc pensiile militarilor a trecut cu vot favorabil de plenul Camerei Deputaților. Reacția PSD

Ei spun că au ales ziua de astăzi pentru că este Ziua Armatei. Un protest similar a fost organizat și la București.

Principalul motiv al acestui protest îl constituie ceea ce ei numesc ”discriminarea dintre militarii în activitate și militarii rezerviști” și acordarea drepturilor legale pentru rezerviști, toate ”în regim de urgență”.

Concret, aceste inechități și ilegalități se referă la modificarea / completarea Legii 223/2015 privind: actualizarea bazei de calcul a soldei de grad, actualizarea soldei de funcție.

Astfel s-a ajuns la situația când militari care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții să fie remunerați în mod diferit, în condiții de creștere a nivelului inflației anuale și a costurilor.

”Suntem aici pentru că ne-a ajuns cuțitul la os (…) nu pentru ca să cerșim sau să întindem mâna, suntem aici ca să ne cerem drepturile” a spus Colonel în rezervă Ovidiu Gostian, prim-vicepreședinte al Asociației Cadrelor în Retragere și în Rezervă din Ministerul de Interne.

La întrebarea reporterului Alba24 el a admis că printre cei prezenți la protest s-ar putea afla și foști lucrători ai fostei Securități, pe lângă foști angajați ai MAI, MApN, STS și SRI.

”Cea mai mare pensie netă de serviciu plătită în luna octombrie 2024 de către Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale este în valoare de 32.098 lei (n.r. aproximativ 6.500 de euro)” scrie Hotnews, care citează Casa de Pensii a MApN.

Totuși, nu toți foștii militari ajung la asemenea sume. 81,3% dintre pensionarii din Armată, SIE, STS și SPP au pensii mai mari de 3.000 de lei. Pensiile mai mici de acest prag nu vor mai fi impozitate.

Pensia medie acordată foștilor militari a atins un nivel mediu lunar de 5.626 lei, potrivit unor date ale aceleiași instituții, citate de ziarul Adevărul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Coco

    vineri, 25.10.2024 at 18:32

    sunt tineri și virili, pensionari la 47 de ani???? la munca cu ei… nu la întins mâna….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate