Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Steagul României, arborat pe Vârful lui Pătru și pe Vârful Bihor, de ziua Națională a Drapelului

Publicat

Jandarmii posturilor de jandarmerie montană Șugag și Arieșeni, au arborat drapelul național pe vârfurile Bihor și Pătru, cu ocazia Zilei Naționale a Drapelului României.

Ziua de 26 iunie reprezintă Ziua Națională a Drapelului României, sărbătoare marcată la nivel național de toate inspectoratele județene de jandarmi.

În județul Alba, jandarmii posturilor de jandarmerie montană Șugag și Arieșeni, au arborat drapelul național pe vârfurile Bihor și Pătru.

„Drapelul României este un simbol al identității și unității națiunii române și ne amintește că suntem un popor puternic și mândru.

Să fim mândri de drapelul nostru național și să-l onorăm prin respect, patriotism și unitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean al Jandarmilor Alba, în cadrul unui comunicat.

Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement