VIDEO ȘTIREA TA: Un șacal atacă un bursuc lângă vizuina acestuia, în zona Cugir. Imagini surprinse pe o cameră de monitorizare

O cameră de monitorizare a faunei din zona orașului Cugir a surprins recent un moment rar din natură: un șacal auriu atacă un bursuc, chiar lângă vizuina acestuia din urmă. Bursucul reușește însă să se retragă la timp și scapă de prădător.

Imaginile readuc în atenție o specie tot mai des întâlnită în ultimii ani în România - șacalul auriu - și modul în care acesta interacționează cu alte animale sălbatice din același ecosistem. Deși mulți români îl percep ca pe o „apariție recentă” în fauna țării, șacalul auriu (Canis aureus) are mențiuni vechi pe teritoriul românesc.

Șacalul auriu are un areal natural foarte larg, care se întinde din Africa și Orientul Mijlociu până în Asia și sud-estul Europei, de unde s-a extins treptat spre nord și vest. Ca dimensiuni, animalul se situează între vulpe și lup: are o înălțime de aproximativ 44-50 cm, o lungime a corpului între 80 și 105 cm și o greutate de 7 - 15 kg.

Datele oficiale ale Ministerului Mediului arată o creștere accelerată a populației de șacali din România: dacă în 2007 erau semnalate puțin peste 1.600 de exemplare la nivel național, numărul acestora a ajuns la peste 12.000 în 2018, respectiv la aproximativ 16.000 - 18.000 de exemplare în anii următori, conform estimărilor citate de specialiști.

Extinderea speciei este pusă de specialiști pe seama mai multor factori:

• iernile mai blânde, care favorizează supraviețuirea și reproducerea;
• adaptabilitatea excelentă a speciei, un omnivor oportunist capabil să se hrănească atât cu pradă animală, cât și cu fructe sau resturi vegetale;
• restrângerea teritoriilor stabile ocupate de lup, singurul prădător natural care poate limita populațiile de șacal.

Publicitate

Studiile de specialitate arată că, în zonele unde coexistă lupul, șacalul și vulpea, lupul domină șacalul, iar șacalul, la rândul lui, domină vulpea - astfel încât șacalii evită, în general, teritoriile cu densități mari de lupi.

Ca orice prădător oportunist, șacalul auriu poate crea probleme în anumite zone, mai ales acolo unde populația a crescut mult și presiunea asupra resurselor de hrană s-a intensificat: pot ataca ocazional păsări de curte sau animale mici din gospodării.

Pe de altă parte, specia are și un rol ecologic important, funcționând ca un fel de „sanitar” al naturii - consumă hoituri, animale bolnave și rozătoare, contribuind astfel la controlul populațiilor de dăunători și la limitarea răspândirii unor boli în rândul faunei sălbatice.

Cealaltă „vedetă” a imaginilor surprinse la Cugir este bursucul (numit și viezure, Meles meles), un mamifer omnivor din familia Mustelidae, aceeași familie din care fac parte și jderii, dihorii sau nevăstuicile.

Bursucul este un animal robust, cu corpul îndesat, picioare scurte și puternice și un cap alungit, ușor de recunoscut după cele două dungi negre longitudinale care pornesc de la bot și traversează ochii spre urechi, pe fond alb. Adultul are, în general, o lungime a corpului de 70 - 80 cm, la care se adaugă o coadă de 15 - 20 cm, și poate atinge o greutate de 10 - 20 kg.

Este un animal preponderent nocturn și solitar, care își petrece ziua adăpostit în vizuini subterane extrem de complexe, cu mai multe intrări și galerii - între 4 și 8 ieșiri, de regulă - pe care le poate folosi și extinde de-a lungul mai multor generații. Aceste vizuini sunt săpate de obicei pe versanții însoriți ai dealurilor împădurite sau la marginea pădurilor aflate în apropierea terenurilor agricole, exact genul de habitat prezent și în zona deluroasă din jurul Cugirului.