Connect with us
Publicitate

Eveniment

VINERI: Elevii încheie cursurile și intră în VACANȚA de VARĂ. Calendar pentru intrarea la liceu și modele de subiecte pentru examene

v

Publicat

vacanta Vineri, 24 iunie, elevii vor încheia cursurile semestrului al doilea al anului şcolar 2015-2016 şi vor intra în vacanţa de vară, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).

Calendarul anului şcolar 2015-2016 se găseşte în Ordinul MECS nr. 4496/2015. Potrivit acestuia, semestrul al doilea a început pe 15 februarie şi se va încheia în data de 24 iunie.

Ultima vacanţă de care elevii s-au bucurat a fost cea de primăvară, între 23 aprilie şi 3 mai. În săptămâna de dinaintea acesteia, elevii au avut parte de activităţile extracurriculare şi extraşcolare din cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, care a avut un orar specific.

Semestrul I, care a început pe 14 septembrie 2015, s-a încheiat pe 5 februarie 2016.

Citeşte şi VACANȚA de VARĂ 2016: Tabere şcolare în toată țara, pentru elevi și studenți. Unde se poate merge și cum se fac înscrierile

Citește și FOTO-VIDEO: S-a deschis AquaPark Arsenal: Tobogane, piscine, spații de relaxare și adrenalină. PLUS cea mai lungă tiroliană din România

CALENDARUL anului şcolar 2015-2016

Cursuri: miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie

Vacanța de vară: sâmbătă, 25 iunie 2016 – duminică, 11 septembrie.

Vezi și Ministrul Educaţiei: Şcoala începe pe 15 septembrie, dar copiii pot veni cu trei zile mai devreme, să spună „poveşti de vacanţă”

Examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară, se desfăşoară în acest an în perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până în 1 iulie probele orale şi de competenţe digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie.

Vezi şi BACALAUREAT 2016: Totul despre probele de examen şi condiţii pentru absolvenţi. MODELE de SUBIECTE actualizate

CALENDAR BACALAUREAT, sesiunea iunie-iulie 2016:

13-15 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);

15-17 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);

21-24 iunie: Evaluarea competenţelor digitale (proba D);

27 iunie – 1 iulie: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);

4 iulie: Limba şi literatura română (proba E a, proba scrisă);

5 iulie: Limba şi literatura maternă (proba E b, proba scrisă);

6 iulie: Proba obligatorie a profilului (proba E c, proba scrisă);

8 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării (proba E d, proba scrisă);

12 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00);

13-15 iulie: Rezolvarea contestaţiilor;

16 iulie: Afişarea rezultatelor finale.

În 2016, la Evaluarea Naţională, elevii de clasa a VIII-a vor avea de compus, printre altele, eseuri de 150 de cuvinte, mai mult decât până acum. Examenul va începe în data de 27 iunie și rezultatele se vor afișa în 1 iulie. Va fi supravegheat video-audio, iar înregistrările din sălile de examen vor fi verificate, prin sondaj, după fiecare probă.

Vezi şi EVALUARE NAŢIONALĂ 2016 la clasa a VIII-a: MODELE de SUBIECTE şi BAREME de corectare, actualizate de Ministerul Educaţiei

Calendar Evaluarea Națională 2016:

15-17 iunie: Înscrierea la Evaluarea Națională

17 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

27 iunie: Limba și literatura română – proba scrisă

28 iunie: Limba și literatura maternă – proba scrisă

29 iunie: Matematică – proba scrisă

1 iulie: Afișarea rezultatelor (până la ora 16:00)

1 iulie: Depunerea contestațiilor (orele 16:00 – 20:00)

2 – 4 iulie: Rezolvarea contestațiilor

5 iulie: Afișarea rezultatelor finale după contestații

ADMITERE LICEU 2016: La admiterea liceu, va conta în proporție de 75% media de la Evaluarea Națională și 25% media generală de absolvire a claselor V-VIII, ca și până acum. În școlile profesionale cu durată de 3 ani, la care elevii primesc o bursă lunară de la stat de 200 de lei și unde practica se face la companii, înscrierile încep pe 13 iunie 2016.

Acţiunile de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfăşoară în perioada 8-12 iulie 2016. La fiecare şedinţă, participă elevii, părinţii/ tutorii legal instituiţi (un părinte/tutore pentru fiecare elev), diriginţii, precum şi un membru sau un delegat al Consiliului de administraţie al unităţii şcolare. Părinţii/tutorii legal instituiţi semnează un proces-verbal de instruire.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi, pentru care se aplică prevederile specifice menţionate în prezenta metodologie) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.

Vezi ADMITERE LICEU 2016: GHIDUL CANDIDATULUI. Tot ce trebuie să știe un elev de clasa a VIII-a din ALBA. Medii, calendar și număr de locuri

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate