VREMEA în Transilvania şi la munte până în 14 aprilie. Variaţii mari de temperatură în următoarele zile. Când va ploua
Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru perioada 1 - 14 aprilie, în regiuni din ţară. În Transilvania, meteorologii anunţă schimbări semnificative ale vremii în prima săptămâna a lunii aprilie. De astăzi până mâine, temperaturile vor scădea chiar şi cu 9 grade Celsius.
În Transilvania, media valorilor termice maxime va marca o scădere accentuată de la 19 grade în prima zi de prognoză, la 10 grade în cea de a doua. În intervalul 3 – 8 aprilie se va încălzi treptat, spre maxime în medie de 17 grade, în 9 aprilie se va răci cu aproximativ 3 grade, apoi nu se vor mai înregistra variații termice diurne semnificative. Media temperatuilor minime va scădea până în dimineața zilei de 3 aprilie, când va fi de cel mult -3 grade, ulterior va crește, astfel că în jurul datei de 9 aprilie va atinge 9 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză va scădea cu 3 - 4 grade.
Vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai frecvente între 5 și 9 aprilie.
La munte vremea va fi schimbătoare. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 2 și 8 grade, iar a minimelor între -6 și 1 grad.
Temporar se vor semnala precipitații, mai frecvente din data de 5 aprilie.
sursa: meteoromania.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)