Eveniment
VREMEA până în 23 mai în Transilvania și celelalte regiuni din țară. Variații mari de temperatură, nopți mai reci
Vremea va fi caldă câteva zile, apoi se răcește și se încălzește din nou. Mai frig va fi în perioada 13-14 mai. Nopțile vor fi mai răcoroase, iar din 12 mai este posibil să plouă mai multe zile.
Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza pentru următoarele două săptămâni, până în 23 mai, în regiuni din țară.
TRANSILVANIA
La începutul acestei săptămâni va fi vreme caldă. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 22-23 de grade în primele trei zile ale săptămânii.
Pe 13 mai vremea se va răcori, media maximei va fi de 17 grade, după care se va încălzi treptat și, în intervalul 15 – 23 mai, se vor înregistra valori termice diurne cuprinse, în general, între 21 și 23 de grade.
Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului, de la 2 grade în prima noapte, spre 6-8 grade între 12 și 15 mai, iar în intervalul 16 – 23 mai se vor înregistra minime nocturne de 8-10 grade.
Începând cu data de 12 mai se vor semnala ploi în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar pe 12 și 13 mai, precum și între 17 și 20 mai, acestea pot fi pe arii mai extinse și mai importante cantitativ.
LA MUNTE
Intervalul va debuta cu temperaturi diurne în creștere, până la valori medii de 15 grade. În intervalul 11-13 mai, temperaturile maxime vor marca o scădere, spre 9-10 grade, în medie.
După data de 14 mai, valorile maxime vor crește și, până la sfârșitul intervalului, deși vor mai fi ușoare variații, media acestora se va menține la 13-15 grade.
Temperaturile minime vor avea variații pe parcursul celor două săptămâni, iar media acestora se va situa între 3 și 7 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în intervalul 16-19 mai.
Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, se va menține ridicată după data de 12 mai. Pe crestele montane înalte vor mai fi posibile precipitații mixte.
DOBROGEA și pe litoral
În prima săptămână maximele termice vor avea variații de la o zi la alta. Cele mai răcoroase zile vor fi în 12 și 13 mai, când media lor se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea mai caldă zi va fi în 15 mai, când media va atinge 23-24 de grade.
În cea de a doua săptămână nu vor fi variații termice semnificative. Media temperaturilor minime va fi în creștere de la 7-8 grade în prima dimineața, până în jurul a 14 grade în data de 17 mai, apoi nu se va modifica semnificativ.
Ploi slabe se vor semnala, pe arii restrânse, în primele două zile ale intervalului de prognoză, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.
CRIŞANA
Vremea va fi deosebit de caldă la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 25-27 de grade, apoi se va răcori și, pe 13 și 14 mai, media regională a maximelor diurne va fi de aproximativ 19 grade.
Va urma o încălzire a vremii, iar între 15 și 23 mai se vor înregistra, în medie, valori de 22-24 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic, pentru această perioadă.
Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi în creștere în primele nopți, de la 5-6 grade la început, spre 11 grade pe 13 mai.
Ulterior, valorile termice minime vor avea ușoare variații, dar se vor încadra, în general, între 10 și 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 12 – 23 mai, dar în jurul datelor de 13 și 18 mai ploile se vor semnala pe arii extinse și pot fi mai importante cantitativ.
MARAMUREŞ
Vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, când se vor înregistra maxime diurne de 23-25 de grade, în medie, apoi se va răci și, pe 13 și 14 mai, media temperaturilor diurne va fi de 18 grade.
Va urma un proces de încălzire, astfel încât, între 15 și 23 mai, regimul termic diurn va fi caracterizat prin valori situate între 20 și 24 de grade, cele mai ridicate fiind de așteptat în jurul datei de 17 mai și, din nou, spre sfârșitul intervalului.
Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului de prognoză, de la 4 grade în prima noapte, spre 10 grade pe 13 mai, iar apoi se vor situa, în general, între 9 și 11 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantitativ și pe arii mai extinse se pot consemna cu precădere în jurul datelor de 13 și 19 mai.
BANAT
Vremea, caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra maxime termice, în medie, de 25-27 de grade, se va răcori ulterior, astfel încât, în jurul datei de 13 mai, media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 de grade.
Va urma un proces de încălzire, iar între 15 și 23 mai valorile termice diurne se vor situa între 22 și 25 de grade, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă.
Nopțile vor fi răcoroase la începutul intervalului, când media minimelor nocturne va fi de aproximativ 7 grade, apoi valorile termice vor fi în creștere spre 10-12 grade în intervalul 12 – 23 mai.
Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantitativ și pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere în jurul datelor de 12 și 13 mai, precum și în intrevalul 17 – 19 mai.
MOLDOVA
În primele două zile vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 22 de grade. Până în data de 13 mai valorile termice vor fi în scădere cu 5-6 grade, apoi vor crește din nou.
La sfârșitul primei săptămâni a intervalului de prognoză și la începutul celei de a doua, temperaturile maxime vor atinge, în medie, 24-25 degrade.
În zilele care vor urma, regimul termic diurn se va menține constant, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic.
Temperaturile minime vor fi în creștere până în jurul datei de 17 mai, când se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza regimul termic nocturn până la finalul intervalului de prognoză.
Ploi slabe, pe arii restrânse, se pot semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.
MUNTENIA
La începutul intervalului, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară, până la medii în jurul a 22 de grade.
La mijlocul primei săptămâni, maximele termice vor marca o scădere spre valori medii de 19 grade.
Apoi, după data de 14 mai, temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată până la valori, în medie, de 25…26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații, dar media regională nu va coborî sub 24 de grade.
Media temperaturilor minime va fi în creștere de la 5-6 grade în prima dimineața, până în jurul a 12 grade la începutul celei de-a doua săptămâni.
Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative. Averse, în general slabe cantitativ, se vor putea semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.
OLTENIA
În primele două zile ale intervalului, temperaturile diurne vor fi în creștere ușoară, până la valori medii în jurul a 23 de grade.
Apoi, în data de 13 mai, maximele termice vor marca o scădere spre medii de 19…20 de grade. În a doua jumătate a primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată spre valori, în medie, de 25-26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații și media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 24 de grade.
Temperaturile minime vor avea tendința de creștere de la valori medii de 6-7 grade în prima dimineața, până la aproximativ 12 grade, la începutul celei de-a doua săptămâni.
Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative, iar media acestora va fi de 11-13 grade.
Probabilitatea pentru averse, posibil mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în zilele de 12 și 13 mai și în jurul datei de 18 mai.
sursă: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News