Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

1-4 MAI | „Fun to Fly – Râpa Roșie”, ediția a XIII-a: Peste 300 de piloți și aeromodeliști deschid oficial sezonul de zbor din 2014

Publicat

Pentru a treisprezecea oară consecutiv, și în acest an, piloții, aeromodeliștii și pasionații de zbor se vor aduna la cea mai mare întâlnire de modelism din România, pentru a deschide oficial sezonul de zbor. La această ediție sunt invitați aproximativ 350 de piloți și aeromodeliști, dar, ca de obicei, vor participa și iubitori ai naturii și ai activităților în aer liber, din țară și din străinătate.

Spre deliciul celor pasionați de zbor și nu numai, posesorii de aeromodele își vor demonstra măiestria în pilotaj, iar sub cerul traversat de „marile zburătoare”, cei prezenți se vor putea delecta cu grătare, impresii și cunoștințe noi în domeniul zborului.

În jur de 350 de modeliști sunt așteptați și în acest an la festival, pentru a-și prezenta aeromodelele și automodelele telecomandate. De asemenea, la eveniment vor fi prezente și firme de profil, care își vor expune produsele. Expoziția va fi cu vânzare, la prețuti care pornesc de la 30-40 lei și pot ajunge la câteva mii de euro.

În cazul în care vântul va fi potrivit, doritorii se vor putea bucura și de zboruri cu parapanta.

În cei 13 ani de existență, festivalul „Fun to fly – Râpa Roșie” a consacrat Râpa Roșie și Sebeșul pe harta aeromodelismului din România și din Europa. Cea mai mare întâlnire de modelism din România este organizată de Clubul Sportiv Archaeopteryx Alba Iulia, cu sprijinul Primăriei Sebes și al Consiliului Județean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax