Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

1 iulie: Sfinţii Cosma şi Damian, fraţii gemeni care vindecau fără a cere bani, pomeniţi de Biserica Ortodoxă. Tradiţii pentru protejarea de foc şi boli

Publicat

cosma si damian În prima zi din luna iulie, creştinii ortodocşi şi cei Greco-catolici îi pomenesc pe Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian, cunoscuţi ca “doctorii fără arginţi.” La aceeaşi dată mai este pomenit Sfântul Ierarh Leonte de la Rădăuţi. Popular, se mai aminteşte de sărbătoarea numită Ana Foca, o combinare a numelor celor două sfinte creştine, Ana şi Foca. Tradiţiile ţin de protejarea de foc şi de arşiţa soarelui.

Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian, “doctorii fără de arginţi” au fost fraţi gemeni care s-au născut în Roma veche. Se spune că aveau puteri miraculoase. Aveau pregătire în medicina acelor vremuri şi tratau bolile fără a cere bani. De asemenea, erau milositivi, împărţind din averile moştenite, celor săraci.

Astfel, îi hrăneau pe cei flămânzi, îi îmbrăcau pe cei goi şi aratau spre cei săraci milă şi îndurare. De asemenea, propovăduiau credinţa în Hristos.

Pe vremea împăratului Carin, cei doi doctori au fost pârâţi că ţineau o întâlnire pentru sfânta credinţă. Împăratul a trimis ostaşi ca să-i prindă pe doctori şi să-i aducă la judecată. Credincioşii au vrut să-i ascundă, dar doctorii la început s-au împotrivit. Apoi, au fost conduşi de aceştia într-o peşteră, iar ostaşii au luat în locul lor pe alţi doi bărbaţi. Aflând vestea, cei doi sfinţi au ieşit în calea ostaşilor şi s-au lăsat prinşi. Ajunşi la împărat, au reuşit să-l vindece şi pe acesta, după ce şi-a blocat spatele.

Cei doi au fost eliberaţi şi au continuat să tămăduiască localnici, câştigând renume. A atras astfel invidia altui doctor, care a plănuit să le ia viaţa. I-a convins să meargă cu el să adune plante vindecătoare şi i-a omorât cu pietre, apoi le-a ascuns trupurile lângă un izvor.

În memoria celor doi sfinţi, credincioşii se roagă pentru a fi feriţi de boli.

Tot pe 1 iulie, este pomenit Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi. S-a nascut la inceputul secolului al XIV-lea şi a intrat in monahism de tanar, la Manastirea Bogdana din Radauti, primind numele Lavrentie. Dupa o vreme se retrage in sihastrie, unde a construit un schit ce avea sa-i poarte numele: „Schitul lui Lavrentie“. Pe locul unde a fost „Sihastria lui Lavrentie“, astazi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judetul Suceava. Potrivit unor istorici, Sfântul Leontie ar fi ajuns chiar episcop la Radauti, in timpul domniei lui Alexandru Voda cel Bun, dar spre batranete s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care ii scrie viata, il numeste „facator de minuni”. Traditia spune ca a fost duhovnicul Sfantului Daniil Sihastru.

Popular, mai este cunoscută, pe 1 iulie, sărbătoarea numită Ana Foca, o combinare a numelor celor două sfinte creştine, Ana şi Foca. Credincioşii se roagp pentru a fi feriţi de foc şi de arşiţa soarelui. Pe de o parte se roagă pentru sănătate, pe de alta, pentru a se putea bucura de recolte bogate, neatinse de raze ucigaşe şi de gospodării frumoase, apărate de furia focului. Din bătrâni, se povesteşte că, la fel cât e de cald în această zi, aşa va fi şi în februarie.

Cu cât e mai cald, cu atât va fi anul mai mănos. Dacă acum plouă, acum e cald şi senin, mana va ataca roadele câmpului. Cu cât muşuroaiele furnicilor sunt mai înalte acum, cu atât va fi iarna mai grea. Iar dacă un păianjen îşi rupe pânza, timpul ploios va predomina, în vreme ce un cerc luminos în jurul lunii la răsărit anunţă vreme senină statornică. Acum e momentul potrivit pentru al doilea semănat al spanacului şi verzei, pentru săpatul porumbului, plivitul viilor şi începutul secerişului.

surse: crestinortodox.ro, romaniatv.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax