Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO | „Icoana din sufletul copilului”: Expoziție, concert de colinde și muzică ușoară oferite de copiii Şcolii de Arte şi Meşteşuguri Populare din Alba Iulia

Publicat

Copiii de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri Populare şi-au prezentat, joi, la Case de Cultură a Sindicatelor lucrările artistice. Pe lângă munca depusă la icoanele de pe sticlă, alţi membri ai şcolii şi-au demonstrat talentul într-ale cântatului, atât cu vocea, cât şi cu instrumentele. Evenimentul intitulat „Icoana din sufletul copilului” se află la cea de-a VI-a ediție și a reunit atât suflete mici care şi-au expus talentul pe sticlă și prin muzică, cât şi suflete mari care să i-au admirat și aplaudat pe juniori.

Vernisajul expoziției „Icoana din sufletul copilului” a fost prezentat de prof. Ioana Raica, coordonatoarea clasei de pictură, care a reuşit să îi provoace pe elevii Cătălina Maria Hidan, Andreea Mureșan, Maria Vasilica, Olivia Dines, Mădălina Marcu, Cezara Chira, Bianca Fulea, Ana Maria Mujdei şi Georgiana Rusu să îşi expună picturile realizate în cadrul cursului.

Au fost susţinute de asemenea şi momente muzicale cu cântece și colinde ale grupului vocal-instrumental „Primavera jr.”, de la clasele de chitară ale prof. Dragoș Tudor și canto muzică ușoară-coordonată de prof. Marinela Popa.

Au interpretat Mihaela Țipțer, Ariana Crișan, Bianca Băla, Diana Zaharie, Alexandra Rusandru, Antonia Hișu, Mihai Toma și Mario Hârceagă. La chitară au acompaniat elevii Sorana Macarie, Andrei Biro, Edy Sicoe, Raluca Drăgan, Călin Tudor, Luca Dobra, Ana Miclea, Patricia Hațegan, Giulia Bozdoc și Maria Cenușă, iar la voce Mihaela Țipțer, Ariana Crișan, Bianca Băla, Alexandra Rusandru, Antonia Hișu, Mihai Toma și Mario Hârceagă.

O altă elevă a clasei de pian, Andreea Ursa, din anul III, coordonată de prof. Cristian Șușman, a încântat publicul cu „Sonatina” a lui L.V.Beethoven.

Pentru că evenimentul a fost organizat în spiritul Crăciunului, Patricia Hațegan, Giulia Tigurean, Alexia Mihălțan și Andrei  Șerban au cântat melodiile ,,Milioane” din repertoriul Nicolei, ,,Crăiasa zăpezii” şi „Când ninge afară” și „Last Christmas”.

În final spectatorii s-au delectat cu un recital de chitară clasică, în compania lui Andrei Biro și Sorana Macarie cu piesa „Greenslives”, cursanți ai clasei de chitară a prof. Dragoș Tudor şi au sărbătorit „Crăciunul la TV” cu trupa „Youth Art”, din cadrul clasei de Actorie coorodonată de prof. Viorel Cioflică. Juniorii au fost vizitați și de bătrânul Moș Nicolae, care le-a împărțit daruri copiilor prezenți în sală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax