Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Protest spontan cu 20 de persoane în fața Instituției Prefectului Alba, împotriva promulgării Legii Minelor

Publicat

Înaintea luării deciziei finale privind Legea Minelor, care va primi astăzi votul final în Camera Deputaților, la Alba Iulia a avut loc un nou protest împotriva acestei legi, a proiectului de la Roșia Montană, a companiei Chevron. Începând cu ora 9.30, în fața Instituției Prefectului Alba s-au adunat aproximativ 20 de persoane pentru a protesta împotriva promulgării „legii vânzării României”.

Protestul din fața Instituției Prefectului a fost unul spontan și nu a avut  autorizație. Manifestanții au protestat pașnic, fără scandări. Protestatarii au afișat mesaje cu „Opriți Legea vânzării României”, „Solidaritate Roșia Montană Pungești”, „România de vânzare”, „Salvați Roșia Montană”.

La fața locului s-au prezentat și câțiva jandarmi pentru a preveni eventualele incidente, însă, cu toate că acțiunea a fost neautorizată, nu a fost nevoie de intervenția oamenilor de ordine. Aceștia au ținut să le pună în vedere manifestanților că, pentru a desfășura un protest în condițiile legii, trebuie să solicite autorizație, așa cum au făcut de fiecare dată când au ieșit în stradă pentru a-și susține cauza.

„Persoanele care au protestat astăzi în fața prefecturii au fost avertizate, au fost prevenite că acțiunea lor excede cadrul legal şi au fost îndrumate sa respecte prevederile legale care reglementeaza adunările publice. Nu a fost aplicată nicio sancţiune pecuniară deoarece protestatarii au consimțit să fie parteneri de dialog, au înţeles că trebuie sa respecte legea și în scurt timp şi-au exprimat opțiunea de a înceta acțiunea de protest. În niciun moment nu au fost tensiuni între jandarmi și protestatari”, a transmis Cosmin Jurcoveț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Jandarmilor Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

8 Comentarii

8 Comentarii

  1. crys

    marți, 10.12.2013 at 11:13

    20 de manifestanti cu tot cu jandarmi…Ma bucur intradevar ca Alba Iulia isi deschide portile catre un viitor mai bun prin resuscitarea industriei! In plus, nu stiu cine s-ar alatura autorenumitului retardat:”)

  2. Ron

    marți, 10.12.2013 at 13:22

    Legea trebuie sa treaca si sa se deblocheze proiectele de investitii in minerit pentru a avea proiecte miniere responsabile!!!
    Legea minelor trebuie sa fie adoptata!

  3. Pingback: Legea Minelor a fost respinsă în Camera Deputaților. Nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată | Alba24

  4. Dany Bogdan

    joi, 12.12.2013 at 15:56

    am inceput sa ma indoiesc de spontaneitatea si bunatatea „frunzulitei”… m-am saturat de aceasta organizatie care manifesta si manipuleaza peste tot… RUSINE!

  5. Robi Raicu

    vineri, 13.12.2013 at 14:36

    Trebuie să începem să ne exploatăm propriile resurse, de ce să nu valorificăm bogăţia acestei ţări, proiectul propus de RMGC are nenumărate avantaje, iar noi trebuie să profităm de ele. Vorbim de un un proiect care genereaza locuri de munca intr-o tara in care rata somajului este mare. 78% din beneficiile aduse de proiectul minier vor ramane in Romania. Participatia statului este de 25%, iar redeventa de 6% una din cele mai mare redevente din Europa.

  6. Cristi

    luni, 16.12.2013 at 00:47

    chiar nu se gaseste nimeni sa ii bage in casa pe acesti indivizi cum se intampla in alte tari

  7. Bogdan M.

    vineri, 20.12.2013 at 19:21

    Eu zic sa nu uitam ca Proiectul RMGC prevede restaurarea si conservarea cladirilor din centrul istoric, multe dintre ele aflate intr-o stare avansata de degradare, si amenajarea zonei pentru locuit si in scopuri turistice. Pana in prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea si restaurarea patrimoniului local si va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea in valoare a patrimoniului din Rosia Montana.

  8. Eugen Sarbu

    joi, 02.01.2014 at 17:22

    O meserie veche de mii de ani, transmisă din tată-n fiu, mineritul, împreună cu tradițiile sale, este pe cale să dispară definitiv. Apusenii au nevoie să se dezvolte, oamenii au nevoie de locuri de muncă bine plătite, la ei acasă. Mineritul modern ar putea fi din nou șansa localnicilor din Apuseni la o viață bună și la dezvoltare durabilă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax