Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Consiliile locale ar putea înființa compartimente de control pentru asociațiile de proprietari. Proiect legislativ, la Senat

Publicat

sedinta consiliul local Primăriile ar putea avea angajați care se vor ocupa de îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari, de verificările contabile ale acestora, potrivit unui proiect legislativ depus în acest sens la Senat.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 1 martie, prevede, printre altele, schimbări în privința votului majorității din cadrul asociațiilor de proprietari.

„Prezenta propunere vine să clarifice principiul reprezentativității ce stă la baza funcționării asociațiilor de proprietari, astfel că hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora, dacă există împuterniciri semnate de către proprietarii în numele cărora se votează”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

De asemenea, pentru „eliminarea abuzurilor”, președinții și cenzorii asociațiilor nu vor avea voie să reprezinte membrii absenți.

Proiectul prevede și termenul până la care se convoacă o nouă adunare generală, dacă nu există cvorum. Astfel, „dacă prin convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată și reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări”.

Parlamentarii vor să includă în lege și eventuale asigurări pentru riscurile proprietății comune, astfel că asociațiilor vor putea încheia polițe de asigurare, dacă proprietarii și-au dat acordul.

Potrivit inițiativei, pentru riscurile cu privire la proprietatea comună, asociația de proprietari, în numele proprietarilor asociați care și-au dat acordul prealabil, poate încheia polițe de asigurare.

Consiliile locale vor fi obligate, prin modificările la actul normativ, să înființeze compartimente speciale care se vor ocupa și cu îndrumarea asociațiilor de proprietari, dar și cu controlul acestora, inclusiv pe aspectele financiar-contabile. Astfe, potrivit proiectului, consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor municipiului București îndrumă, sprijină și verifică asociațiile de proprietari pentru îndeplinirea obligațiilor locale ce le revin asupra proprietății comune.

Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.

sursa: legestart.ro, senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax