Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Asociația Societăților de Service Auto Independente cere retransmiterea Legii RCA în Parlament, pentru corectarea unor articole: Este o “lege a fricii”

Publicat

service auto Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a cerut, miercuri, Administraţiei Prezidenţiale, retransmiterea Legii RCA către Parlament. ASSAI solicită corectarea unor articole ce afectează păgubiții RCA și care intră în contradicție cu Constituția, potrivit unui comunicat al Asociaţiei.

„ASSAI este profund îngrijorată de forma și modul în care o lege extrem de importantă cu impact asupra 6 milioane de proprietari de autovehicule din România și asupra multor piețe și industrii impactate a putut fi adoptată de către Parlamentul României.

Legea RCA este o “lege a fricii”, această lege fiind izvorâtă și construită pe fondul temerii instinctive a politicienilor de protestele transportatorilor, simulacrul de dezbateri din Camera Deputaților fiind purtat în realitate doar cu trei părți: transportatori, asiguratori și ASF”, precizează reprezentanţii service-urilor auto.

ASSAI recunoaşte că este bine că a fost aprobată o nouă lege RCA, însă subliniază că aceasta conţine prevederi care vor afecta peste 270.000 de păgubiţi RCA în fiecare an.

Asociația a menţionat că termenul de plată a despăgubirii a fost majorat de patru ori, de la 10 zile la 40 zile. “Este ca și cum ai încerca să stingi un incendiu cu benzină”, potrivit ASSAI.

„În condițiile în care în România nu există un sistem de prețuri referință pentru bunuri și servicii, raportarea la un astfel de sistem inexistent atunci când vine vorba despre calculul despăgubirilor cuvenite unei persoane nevinovate de producerea unui accident și care trebuie să primească o indemnizație de despăgubire care să îi acopere prejudiciul cauzat, este absolut utopică.

Adoptarea unui astfel de articol în legea RCA, ar conduce in mod inevitabil la următoarea aberație: un operator economic (societate de asigurări) va stabili costurile altor operatori economici atunci când peste 270.000 de păgubiți RCA, nevinovați de producerea unui accident, ar trebui despăgubiți”, mai menţionează Asociaţia.

Potrivit ASSAI, firmele de asigurări își stabilesc singure costurile de primă a RCA, indiferent de tariful de referință calculat de către ASF.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax