Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ce facem cu lumânarea de la Înviere? De ce se ia lumină de Paşte și ce semnifică pentru credincioși

Publicat

În noaptea de Sfintele Paști credincioșii vin la biserică, participă la slujbă și iau lumină. În fiecare an, Lumina Învierii apare de nicăieri şi fără nicio explicaţie exterioară în Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Lumânarea Pascală este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii. 

În seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie, Lumina Sfântă va fi adusă în România şi oferită credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2018: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

UPDATE: În jurul orei 19.00, pe aeroportul Henri Coandă a aterizat avionul care aduce de la Ierusalim lumina sfântă ce va fi împărţită milioanelor de credincioşi în această noapte sfântă a Învierii. Lumina aprinsă la sfântul mormânt a fost preluată de un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, care a adus-o la București cu un avion închiriat de Patriarhia Română. Lumina de la Ierusalim va ajunge și în șase mari orașe ale țării, Sibiu, Cluj, Timișoara, Satu Mare, Bacău și Suceava, de unde va fi împărțită în toate colțurile României.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioşii merg la biserică pentru a primi lumina Lui Hristos. Fiecare creștin îşi pregăteşte, din timp, o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. La slujba de Înviere, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”. Slujba se încheie dimineaţa, dar cei mai mulţi dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina Sfântă.

Aceasta trebuie să fie ținută aprinsă până ajung acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrare.

Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special sau pentru diferite trebuinţe, la necaz, boală, supărare sau vreme de furtună.

Biserica Sfântului Mormânt, sau Biserica Învierii, a fost ridicată pe locul unde se bănuieşte că ar fi fost îngropat Iisus după răstignire şi este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creştine.

Actualul edificiu datează din 1810 şi a fost ridicat pe locul unde s-a aflat biserica construită la porunca împăratului Constantin cel Mare, în anul 335. Se spune că locul construcţiei bisericii ar fi fost ales de Împărăteasa Elena, chiar acolo unde, în anul 325, a găsit relicve din Sfânta Cruce.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare — pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare — sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoțit — conform tradiției — numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei.

După rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.

sursa: realitatea.net, crestinortodox.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax