Actualitate
Ceartă de la bani: Doi concubini din Alba Iulia au ajuns la spital, după ce s-au bătut. Bărbatul este cercetat penal

Femeia prezenta urme vizibile de violenţă pe un antebraţ, care fuseseră produse de concubin. La rândul său, bărbatul a declarat că a fost nevoit să recurgă la violenţă fizică, pentru că fusese lovit de concubină cu un ibric în cap.
Cei doi au fost conduşi la Spitalul Judeţean Alba şi, după ce au primit îngrijiri medicale, au ajuns la sediul Jandarmeriei Alba, unde s-au stabilit împrejurările în care s-a produs incidentul.
Pe numele lui Mircea P. (49 de ani), domiciliat în municipiul Alba Iulia, au fost efectuate actele premergătoare cercetări penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News