Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Circul „Las Vegas” ne invită la spectacol

Publicat

Artiştii Circului Las Vegas ne invită, astăzi şi mâine, de la ora 18.00, să participăm la spectacolele incendiare oferite de aceştia. Albaiulienii sunt aşteptaţi în cortul amplasat în zona Schit, cartierul Cetate, pentru a se delecta cu numere complexe de dresuri de tigri şi lei, reptile, şerpi, crocodili sau varani. Anul acesta, în programele circarilor internaţionali sunt incluse acrobaţii aeriene, realizate de Miss Jessi, numere de magie cu fraţii Varga, dar şi numere de ilizionism realizate de clovni din Franţa. Preţul unui bilet este de 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii. Cei care doresc să ocupe un loc în lojă vor scoate din buzunare 35 de lei.

Circul Las Vegas a mai ajuns la Alba Iulia şi în urmă cu două luni, iar succesul avut în vară i-a determinat pe artişti să revină cu reprezentaţii noi. „Am mai fost şi în vară, dar atunci era vacanţă şi foarte mulţi copii erau plecaţi. Ne-am hotărât să ne întoarcem şi în timpul şcolii, pentru că spectatorii noştrii sunt în principal copii şi am vrut să le oferim încă două zile de circ”, ne-a spus Mitică Creţu, unul dintre celebrii fraţi Creţu, cunoscuţi în lume pentru numerele de acrobaţie la basculă. În 1981, aceştia au câştigat la Monte Carlo Clown-ul de Argint.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Comsa Flavia

    luni, 09.10.2017 at 14:59

    Circurile detinatoare de animale salbatice au fost interzise in Romania. De ce este permis accesul si performanta acestui circ in ciuda prevederilor legale?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax