|

Consilier local dintr-o comună din Alba, trimis în judecată de către DNA, pentru fraudă cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul TDNA Alba 1eritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Aurel Cristian Ungureanu, consilier local PSD la Noșlac, pentru folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2009-2013, inculpatul Aurel Cristian Ungurean a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (adeverințe având ca emitent Primăria Noșlac și contracte de arendare) în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.

Prin acest demers, inculpatul a obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 43.977,11 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Alba s-a constitut parte civilă în procesul penal.

În cauză s-a instituit sechestrul asigurător, până la concurența sumei de 43.977,11 lei, asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea inculpatului Ungurean Aurel Cristian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile preventive șiputând fi considerat vinovat doar după pronunțarea unei sentințe definitive.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=542491



avatar Publicat de pe 11 ianuarie 2017 şi actualizat pe 11 ianuarie 2017.
Publicat în EVENIMENT.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Romy: Sper să fie în funcție cât mai repede. Arată frumos.
  • A.D.: Pare nostima treaba . Ne radem de un prost….dar daca dadea masina peste careva..
  • Jean: M-ai convins inca o data de ceea ce stiam.In august voi veni cu nista prieteni din Franta.care vor fi pentru...
  • adrian: un copil teribilist bine ca nu a fost nimeni ranit.
  • Tara lui Papura Voda: Daca esti prost de mic, cand esti mare numa’ te joci…

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI