Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare pentru Claudiu Iulian Popa, „şmecherul din Apuseni”

Publicat


jocuri de noroc

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat, joi, sentinţa definitivă în cazul lui Claudiu Iulian Popa (28 de ani), acuzat de înşelăciune. Instanţa a confirmat condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu suspendare. Tânărul făcea parte dintr-un grup care înşela firme ce administrează aparate mecanice de jocuri de noroc. În total, membrii acestei grupări au fost condamnaţi la 25 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Alba Iulia a schimbat decizia Judecătoriei Cîmpeni doar în ceea ce priveşte latura civilă, în cazul a doi dintre cei cinci inculpați. „Admite recursurile parchetului şi inculpatului Deoancă. Casează sentinţa penală, sub aspectul laturii civile şi înlătură obligarea inculpatului Deoancă la plata sumei de 8.666,66 lei şi înlătură dispoziţiile privind restituirea către Rostaş a sumei de 420 lei“, se precizează în minuta Curții de Apel.

Ceilalţi inculpaţi condamnaţi sunt Ionel Claudiu Rostaş, Dumitru Emanoil Pilea, Nicolae Deoancă şi Antonie Daniel Nyeste. Aceştia trebuie să plătească despăgubiri civile de circa 14.000 de lei către două firme, dar şi cheltuieli judiciare către stat în valoare de 18.000 de lei.

Gruparea infracţională opera în Alba, Hunedoara şi Sibiu, în 2011. Alterau memoriile mai multor jocuri de noroc şi astfel obţineau câştiguri nejustificate şi ilegale.

Claudiu Iulian Popa a fost condamnat 3 ani de închisoare pentru asocierea la săvârşirea de infracţiuni, 3 ani pentru înşelăciune, respectiv şase luni pentru utilizarea unor dispozitive ilegale destinate obţinerii de câştiguri la jocuri de noroc. Instanţa a dipsus condamnarea la sentinţa cea mai grea, de 3 ani de închisoare şi a dispus suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 8 ani.

Condamnări similare au fost aplicate şi în cazul inculpaţilor Dumitru Emanoil Pilea şi Ionel Claudiu Rostaş. Antonie Daniel Nyeste a fost condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 3 ani şi 9 luni, în timp ce Nicolae Deoancă a primit tot 3 ani cu suspendare, doar că perioada de încercare a fost stabilită la 5 ani.

Claudiu Iulian Popa este fiul unui om de afaceri cu investiţii în domeniul turismului în comuna Albac. În ultimii ani a fost implicat în mai multe scandaluri, unele finalizate cu dosare penale. În iunie 2012 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri.

În sentinţa instanţei se arată că „ inculpaţii Popa Iulian Claudiu, Rostaş Ionel Claudiu şi Pilea Emanoil Dumitru, în cursul lunii februarie 2011, la iniţiativa inculpatului Popa Iulian Claudiu, s-au înţeles să intervină asupra aparatelor de jocuri electronice de noroc, amplasate în barul inculpatului Pilea Emanoil Dumitru, pentru a câştiga în mod fraudulos, diverse sume de bani.

De asemenea inculpaţii anterior amintiţi în perioada martie-iulie 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sub aparenţa unor premii obţinute ca urmare a jocurilor la aparatele de jocuri electronice, şi-au însuşit importante sume de bani, în dauna persoanelor juridice „S.C. B.S.R.L.” şi S.C.E.F. S.R.L., folosind mijloace frauduloase pentru a încasa premiile. S-a reţinut că inculpatul Rostaş Ionel Claudiu  deţine şi a folosit într-o sală de jocuri un dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc, faptă pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpaţii Popa Iulian Claudiu, Pilea Emanoil Dumitru şi Nyeste Antonie Daniel în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au încurajat şi înlesnit folosirea, într-o sală de jocuri, de către inculpatul Rostaş Ionel Claudiu, a unui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc.

Inculpatul Nyeste Antonie Daniel prin mai multe acte materiale şi în mai multe rânduri îl sprijină pe inculpatul Rostaş Ionel Claudiu să se deplaseze din Geogiu în Cîmpeni, cunoscând motivele deplasării acestuia. Inculpatul Deoancă Ioan Nicolae îi sprijină pe inculpaţii Rostaş Ionel Claudiu şi Popa Iulian Claudiu să intervină asupra aparatelor de jocuri electronice, amplasate în sala „Y.”, din Abrud, pentru a genera câştiguri frauduloase, în scopul de a-şi însuşi câştigul ilicit.”


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: CONDAMNAŢII anului 2013 în ALBA: Dosare de corupţie, delapidare, fraudă, trafic de droguri sau proxenetism şi sentinţele instanţelor | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Asociație: Programul RABLA MOTO ar putea intra în vigoare din acest an. Voucherele, folosite pentru achiziția de motociclete noi

Publicat

Programul RABLA MOTO, prin care voucherele obținute la casarea unei mașini vechi vor putea fi folosite și pentru achiziția de motociclete și scutere noi, ar putea intra în vigoare chiar din acest an, au transmis reprezentanții Asociației pentru Dezvoltarea Națională a Motociclismului – motoADN.  La sediul Administrației Fondului pentru Mediu a avut loc miercuri, 22 […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Mica Unire, sărbătorită la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș. Elevi și profesori s-au prins în Hora Unirii

Publicat

161 de ani au trecut de la momentul cunoscut în istorie sub denumirea de Mica Unire. Data de 24 ianuarie 1859 este punctul culminat al unor evenimente și desfășurării istorice complexe care au avut loc în Europa și spațiul românesc. Evenimentul a fost marcat joi, de către elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

INVESTIȚIILE ANULUI 2020, la Teiuș. Proiecte de peste 44,5 milioane de lei, pentru dezvoltarea orașului. LISTA

Publicat

primaria teius, teius,

Administrația locală din Teiuș va derula în acest an investiții de peste 44,5 milioane de lei. Printre cele mai importante proiecte se numără regenerarea urbană socio-culturală a orașului, modernizarea iluminatului public și reabilitarea a 20 de străzi. Lista investițiilor aflate în derulare în 2020, în orașul Teiuș: Obiectivul investiției – valoarea investiției – termen de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA în minivacanța 24-26 ianuarie: Cât de mult cresc temperaturile. Prognoza meteo de weekend

Publicat

soare

Vremea se încălzește în acest weekend, în județul Alba. Temperaturile maxime vor urca până la valori de 7-8 grade. Nu sunt anunțate precipitații. La munte va fi ușor mai cald decât la altitudini mai joase. Duminică, la Alba Iulia, vor fi 6 grade Celsius, iar la Câmpeni 8 grade Celsius. Vă prezentăm condiții meteo în […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate