Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat judecarea Dosarului „Mia Carn”. Instanța a dispus restituirea cauzei la Parchet

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat judecarea cauzei penale cunoscute opiniei publice sub numele de Dosarul „Mia Carn”. Ultimul termen a avut loc în data de 12 iunie, când magistrații au lăsat cauza în pronunțare. La termenul de astăzi, instanța a decis restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru refacerea rechizitoriului.

Vă prezentăm comunicatul Curții de Apel Alba Iulia:

În dosarul penal cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Dosarul Mia Carn”, Curtea de Apel Alba Iulia a respins astăzi, 19.06.2012, ca nefondate recursurile declarate de către D.N.A. – SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA şi MKB ROMEXTERRA BANK BUCUREŞTI împotriva sentinţei penale nr.748/2011  pronunţată de Judecătoria Aiud în acest dosar.

Prin sentinţa penală atacată Judecătoria Aiud a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Alba-Iulia, în vederea refacerii rechizitoriului.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă iar considerentele care au stat la baza adoptării acestei decizii vor putea fi făcute publice după ce hotărârea instanţei va fi motivată.

La termenul de judecată din 15.05.2012 s-a constatat o lipsă de procedură cu privire la citarea unei părţi civile. În această cauză au fost citate 50 de persoane vătămate ce s-au constituit parte civilă în cauză cu sumele reprezentând cuantumul creditelor acordate, a dobânzilor şi comisioanelor cu care au fost înscrise în Centrala Riscurilor Bancare.

Deoarece judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 12.06.2012.

În data de 12.06.2012 instanţa a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 19.06.2012.

Curtea de Apel Alba Iulia a judecat recursurile declarate de către D.N.A. – SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA şi MKB ROMEXTERRA BANK BUCUREŞTI împotriva sentinţei penale nr.748/2011 pronunţate de Judecătoria Aiud în acest dosar.

În această cauză Judecătoria Aiud a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Alba-Iulia, în vederea refacerii rechizitoriului”.

În această cauză au fost citate 50 de persoane vătămate care s-au constituit parte civilă în cauză cu sumele reprezentând cuantumul creditelor acordate, al dobânzilor şi comisioanelor cu care au fost înscrise în Centrala Riscurilor Bancare.

Potrivit anchetatorilor, salariatele băncii ar fi aprobat ilegal 52 contracte de credite de nevoi personale pentru angajaţii firmei „Mia Carn” SRL Miraslău, bani ce ar fi ajuns la administratorul firmei, Maria Ispas. DNA a precizat, printr-un comunicat de presă, că Marilena Ramona Nichimiş, fost director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, actualmente director în cadrul MKB Romexterra S.A. Centrul Regional Braşov, Mihaela Carmen Vîntu, analist credite bancare în cadrul MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, Mihaela Barbu şi Stanca Şipoş, ambele casiere la aceeaşi unitate bancară au comis câte două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea Maria Ispas, administrator la SC „Mia Carn” SRL Miraslău, precum şi Livia Damian şi Catrina Popa, contabilele firmei sunt acuzate de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, ce au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarele:
„În perioada 21 noiembrie 2006 – 14 iunie 2007, inculpata Nichimiş Marilena Ramona, în calitatea de director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, a aprobat în mod nelegal încheierea unui număr de 52 de credite bancare (împrumuturi de nevoi personale) în valoare totală de 1.835.000 lei şi 5000 euro, bani ce au fost încasaţi în mod nemijlocit de inculpata Ispas Maria, asociat şi administrator unic la SC Mia Carn SRL Miraslău.

Contractele de credit au fost încheiate, în mod fictiv, în numele a 52 de angajaţi ai SC Mia Carn SRL Miraslău, care au semnat documentele bancare necesare acordării creditului fără a li se aduce la cunoştinţă natura acestor acte şi fără a încasa banii acordaţi de bancă. Ispas Maria, Damian Livia şi Popa Catrina, acestea din urmă contabile la aceeaşi firmă, au emis în fals un număr de 52 de adeverinţe de salariat în care au fost consemnate date nereale cu privire la salariile nete de care beneficiau angajaţii firmei, dar şi cu privire la funcţia şi vechimea în muncă a acestora, adeverinţe ce au fost folosite la dosarele de credit.
Acordarea în mod nelegal a celor 52 de credite a fost posibilă prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, respectiv inculpatele Nichimiş Marilena Ramona, director, Vîntu Mihaela Carmen, analist credite pentru persoane fizice cât şi Barbu Mihaela şi Şipoş Stanca, casiere la aceeaşi unitate bancară, care au eliberat sumele de bani inculpatei Ispas Maria şi nu persoanelor titulare ale contractelor de credit.
La data de 18 martie 2005, între Agenţia SAPARD – România şi SC Mia Carn SRL Miraslău a fost încheiat un contract de finanţare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil din fonduri SAPARD în vederea derulării proiectului intitulat <Extindere abator mixt şi modernizare secţie de prelucrare carne, Mirăslău, jud. Alba>.
În acest context, în cursul anului 2007, Ispas Maria, în calitate de reprezentant tehnic al proiectului, a determinat o persoană să solicite Agenţiei SAPARD plata sumei de 488.864,235 lei, reprezentând 50% din suma cheltuielilor eligibile efectuate, menţionând, în mod nereal, că sumele de bani ce reprezentau cheltuieli private provin din împrumuturi bancare, în condiţiile în care aceste sume proveneau din creditele bancare acordate în modalitatea descrisă mai sus. În acest fel, inculpata Ispas Maria a obţinut în mod de nelegal suma de 485.258,69 lei provenită din fonduri SAPARD.
Persoanele în numele cărora s-au încheiat contractele de credit s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele reprezentând cuantumul creditelor acordate”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate