Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Militari ai Batalionului 136 Geniu Apulum Alba Iulia au participat la un exercițiu multinațional în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu

Publicat

18581634_1054876091279784_508521669861780015_n Un detașament de 35 militari români comandați de către maior Alin-Marius Mureșan, asistat de către locotenent Daniel Marcu, sublocotenent Adrian Petridean și sublocotenent Laviniu Venter, împreună cu peste 250 militari americani, au participat în perioada 1 – 22 mai la exercițiul multinațional „Resolute Castle 2017”, ce s-a desfășurat în Centrul Național de Instruire Întrunită „GETICA”, Cincu. Pentru detașamentul de geniu albaiulian participant la rotația a-II-a a exercițiului, primăvara anului 2017 a adus „conform planificării” – încă o „lună plină” de acțiune în Poligonul Cincu.

Obiectivul fundamental a fost atins prin îndeplinirea sarcinilor specifice sprijinului de geniu, pentru crearea condițiilor de antrenare a personalului român și al partenerilor din alință, care vor participa la activități de instruire în cadrul C.N.I.Î. Cincu.

Misiunile de geniu sunt cuvinte cu rezonanță pentru geniști, îndeplinirea sarcinilor specifice acestora în condiții deosebite, poate fi realizată numai cu oameni hotărâți foarte bine pregătiți, iar acest lucru impune respect. Încă de la început misiunile geniștilor nu au fost lipsite de situații tactice impuse de condițiile de teren și mediu, dar mai ales de cele „planificate minuțios” de către comanda Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Brăila.

Coeziunea detașamentului și calitățile fizice și psihice ale militarilor au fost testate permanent pe timpul deplasărilor efectuate în condiții speciale de teren, cu tehnica din dotare, rezultatul acestora fiind cuantificat prin realizarea drumurilor de acces, a 2 platforme speciale, a 6 poziții de apărare de nivel companie, a lucrărilor de construcții pe orizontală – NSFLC (Non-standard live fire complex) și pe verticală OPS & Storage (Operation Storage Building), MPCS (Multipurpose Cover Shelter), amenajarea șanțurilor la profil a 8 capete de pod, în zona de desfășurare a exercițiului „NOBLE JUMP 17”.

„Exercițiul multinațional constituie cea mai bună metodă de verificare a deprinderilor individuale și colective pentru realizarea sarcinilor asociate sprijinului de geniu și un bun prilej de antrenament pentru menținerea lor”, a transmis comandantul detașamentului constituit din militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, Maiorul Alin Marius Mureșan.

Foto: facebook

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax