Actualitate
FOTO: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea Naţională Kebangsaan din Malaezia

Este vorba despre profesorul Tan Sri Dato’Seri Dr. Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin, de la Universitatea Naţională Kebangsaan din Malaezia, a cărui activitate a fost răsplătită de universitatea albaiuliană cu titlul de Doctor Honoris Causa.
Propunerea privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorul Tan Sri Dato’Seri Dr. Sharifah Hapsah Syed Hasan Shahabudin a venit din partea Facultății de Științe de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Profesorul s-a născut în august 1947 și și-a dedicat întreaga carieră pentru a studia medicina. Este cunoscută pentru implicarea sa exemplară în dezvoltarea învățământului superior medical în Malaezia. Printre numeroasele titluri pe care le-a avut se numără cel de ministru al educației și membru UNESCO.
Evenimentul a avut loc în Sala Senatului (Palatul Apor), iar titlul a fost acordat de rectorul Daniel Breaz. Nu au lipsit de la eveniment nici prorectorul Achim Moise și președintele senatului, Nicolae Todea. De asemenea, a participat o delegaţie a Universităţii Naţionale Kebangsaan din Malaezia, cu care s-a încheiat un Acord-cadru de colaborare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News