Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Ziua Francofoniei, sărbătorită la Liceul Teoretic Teiuş. Expoziţii, scenete de teatru, poezie, jocuri online de cultură generală

Publicat

FILE0257 În 20 martie se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei. Pentru Liceul Teoretic Teiuş este deja o tradiţie să marcheze acest eveniment important.

În cadrul proiectului La francofête 2017, derulat în perioada 7-20 martie 2017, elevii teiuşeni au arătat unicitatea şi frumuseţea limbii franceze prin diverse activităţi: expoziţie de planşe, machete, desene, strângându-se un număr impresionant de 68 de lucrări, scenete de teatru, poezie, jocuri online de cultură generală, karaoke, film, picnic poetic, emisiuni şi muzică în limba franceză la radioul şcolii.

Deoarece sărbătoarea Francofoniei este o sărbătoare a prieteniei şi a comunicării, Liceul Teoretic Teiuş derulează în luna martie a acestui an două proiecte de colaborare cu unităţi de învăţământ din cadrul judeţului Alba.

Primul proiect se derulează între Liceul Teoretic Teiuş şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia ca urmare a iniţiativei profesoarelor Adriana Popa, Corina Radu şi Mihaela Ştefănescu şi are loc în perioada 7 – 31 martie 2017 sub numele de J’ai à cœur mes amis francophones. Acest proiect, deja la a 3-a ediţie, are ca scop celebrarea limbii, culturii şi civilizaţiei franceze prin schimburi de bune practici în predarea – învăţarea limbii franceze. Elevii celor două instituţii vor schimba între ei planşe, desene şi mesaje în limba franceză.

Cel de-al doilea proiect este la prima ediţie şi a pornit la iniţiativa profesoarelor Ramona Buta, de la Colegiul Tehnic Aiud şi Adriana Popa de la Liceul Teoretic Teiuş. Prin acest proiect se urmăreşte încurajarea elevilor de a se exprima în limba franceză, de a-şi dezvolta aptitudinile în crearea unor materiale informative pe o temă dată şi de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre limba şi cultura franceză.

În 1993, la cea de-a V-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor având în comun utilizarea limbii franceze, România a primit statutul de ,,membru cu drepturi depline” al Francofoniei, o vastă colectivitate a popoarelor ce vorbesc limba franceză, formată din peste 500 milioane de locuitori (de toate rasele şi religiile), situate în 52 de state şi teritorii, din 5 continente.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement