Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Guvern: Absolvenţii de liceu cu rezultate deosebite la olimpiade vor primi granturi de cercetare de până la 3.500 de euro. Care sunt condițiile

Publicat

poza 3 liceuTinerii absolvenți de liceu cu rezultate deosebite la învățătură pot primi granturi de cercetare, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Executiv.

Este vorba despre programul de granturi pentru cercetare-dezvoltare și inovare „Grantul pentru tineri cercetători Regele Carol I”, destinat absolvenților care pe parcursul celor 4 ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade naționale și internaționale.

Sunt eligibili pentru acordarea grantului candidații care sunt absolvenți de liceu care au obținut cel puțin o dată, pe perioada studiilor liceale, locurile 1, 2 sau 3 la olimpiadele internaționale sau naționale de științe și care sunt înmatriculați într-o instituție de învățământ superior din România începând cu anul universitar 2017-2018.

Grantul se acordă fiecărui candidat înmatriculat într-o instituție de învățământ superior acreditată din România pe întreaga durată a studiilor universitare din ciclul 1 (licență) și, după caz, conform deciziei studentului, și din ciclul 2 (masterat) și are o valoare anuală stabilită în funcție de performanța obținută de fiecare candidat:

  • pentru laureații la olimpiade internaționale se acordă suma de 3500 de euro pe an pentru locul 1, 3000 de euro pe an pentru locul 2, 2500 de euro pe an pentru locul 3;
  • pentru laureații la olimpiade naționale se acordă suma de 2500 de euro pe an pentru locul 1, 2000 de euro pe an pentru locul 2, 1500 de euro pe an pentru locul 3;

Suplimentar față de aceste sume, se mai pot acorda:

  • 500  euro/an, pentru fiecare student, pentru participarea la evenimente  științifice internaționale și/sau pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală;
  • 3500 euro/an/echipă formată din cel puțin 5 studenți, provenind din una sau mai multe universități, pentru materiale, subansamble și subcontractări pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă, cu care aceasta se prezintă și clasifică la concursuri internaționale de prestigiu.

Sumele se asigură de către Ministerul Cercetării și Inovării în lei, la cursul stabilit de Banca Națională a României în data începerii anului  universitar din anul respectiv, și se plătesc către instituția de învățământ superior la care este înmatriculat studentul.

Studentul va trebui să realizeze un raport științific cu privire la activitatea de cercetare desfășurată în cadrul grantului, pe care îl va prezenta în cadrul seminarului facultății sau al altei manifestări științifice stabilite de conducerea instituției de învățământ superior.

De asemenea, studentul va avea obligația de a promova studiile universitare pe perioada grantului pentru ciclul 1 (licență), respectiv, pentru ciclul 2 (master) și de a se angaja pentru o perioadă minimă de patru ani după finalizarea acestora în unități și instituții din România care fac parte din sistemul de cercetare-dezvoltare de interes național și de a desfășura activități CDI ca angajat al acestora. Se consideră la calculul duratei obligatorii de angajare și perioada efectuării și absolvirii studiilor doctorale într-o instituție organizatoare de doctorat din România, inclusiv în cotutelă.

Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Educației Naționale vor asigura evaluarea impactului implementării Grantului Regele Carol I, după primii 10 ani de implementare, iar în baza acestei evaluări vor supune Guvernului spre aprobare măsuri privind continuarea acestuia.

Programul reprezintă o componentă a unui porgram mai amplu, denumit Brain Return, care va urmări problematica dezvoltării carierei științifice în ansamblu, ca și cea a colaborării cu cercetătorii din diaspora științifică, inclusiv posibilitățile de întoarcere în țară a acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax