Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

MARȚI: Prefața Festivalului Internațional „Alba Jazz”. Sebastian Spanache Trio, în concert la Palatul Apor din Alba Iulia

Publicat

Cu aproximativ două săptămâni înainte de cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional „Alba Jazz”, iubitorii muzicii de calitate sunt invitați la un concert-prefață a evenimentului. Invitați sunt Sebastian Spanache Trio din Timișoara, un grup de jazz modern compus din pianistul Sebastian Spanache, basistul Csaba Santa și toboșarul Radu Pieloiu. Intrarea la concert este gratuită.

Sebastian Spanache Trio s-a format în toamna anului 2011 și are un stil muzical bazat pe improvizație, invitându-și audiența să facă o incursiune în propria viziune muzicală, după cum se descriu ei înșiși. După aproximativ un an de pregătiri, în februarie 2013 trio-ul și-a înregistrat primul album: Humanized.

16-18 mai: Festivalul Internațional Alba Jazz

De la bun început, Alba Jazz a avut un dublu profil: jazz și chitară clasică, încercând să apropie tradiția de improvizație și să se adreseze cât mai multor publicuri. După doar două ediții, festivalul Alba Jazz a dobândit, astfel, o notorietate certă, grație artiștilor de jazz și chitară clasică care au concertat la Alba Iulia în 2012 și 2013. Vorbim despre Richard Galliano & Tangaria New Quartet din Franța, Omar Sosa din Cuba, Portico Quartet din Anglia, Alex Sipiagin din SUA, Duo Joncol din Elveția, Katona Twins din Anglia sau Kenneth Meyer din SUA.

Și anul acesta vom avea nume mari și foarte mari care ne vor onora cu prezența. Vorbim, aici, despre unii precum Mircea Tiberian, Carsten Dahl, Jazzapella, Lucian Ban & Mat Maneri, Ozana Barabancea, Stan Zamfirescu și Orchestra de Cameră a județului Alba.

Selecția trupelor e realizată în fiecare an de către Laura Orian, cântăreață și compozitoare de muzică jazz, iar festivalul are loc în diverse locații, toate situate în cetatea istorică a orașului Alba Iulia. În fiecare zi, au loc workshop-uri de jazz și chitară clasică pentru cei tineri, conferințe de presă, lansări de albume, întâlniri informale între artiști și public și, nu în ultimul rând, party-uri și jam-sessions, care piperează nopțile festivalului.

Vedeți aici PROGRAMUL FESTIVALULUI ALBA JAZZ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax