Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 70 de şoferi amendaţi de Poliţia Rutieră, la Alba Iulia, într-o singură zi. Doi conducători auto au rămas fără permis şi unul s-a ales cu dosar penal

Publicat

actiune politia 4 Într-o singură zi, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au amendat peste 70 de şoferi care nu au respectat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Doi dintre conducători auto au rămas fără permis, iar unuia i-a fost întocmit dosar penal.

Potrivit IPJ Alba, marţi, 2 august, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică şi de cei ai Serviciului Rutier, au organizat, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, o acţiune cu efective mărite ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea ilegalităţilor comise de participanţii la traficul rutier.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional 74 de conducători auto care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, majoritatea pentru depăşirea vitezei legale de circulaţie. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 18.500 lei.

Complementar sancţiunilor aplicate, unui conducător auto i-a fost reţinut permisul de conducere pentru că s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, iar altuia pentru că nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric, punând astfel în pericol siguranţa sa şi a celorlalţi participanţi la trafic.

În jurul orei 16,15, pe B-dul Revoluţiei, a fost depistat M.D.F., de 20 de ani, din comuna Stemţ, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism ce a fost radiat din circulaţie în luna februarie 2016. Faţă de tânăr a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

În prima jumătate a anului 2016, în cadrul acţiunilor pentru creşterea siguranţei traficului rutier, poliţiştii din judeţul Alba au aplicat 23.402 sancţiuni contravenţionale.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru  nerespectarea regimului legal de viteză (11.053), neportul centurii de siguranţă (3.282), urmate de cele pentru  depăşire neregulamentară (636), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor(175) şi  consumul băuturilor alcoolice (144). Totodată, poliţiştii au depistat şi sancţionat 1.187 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare.

Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte toate regulile privind circulaţia pe drumurile publice.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax