ACTUALITATE
FOTO: Programul YouthBank în Alba Iulia, pentru anul şcolar 2011-2012, la final. Vezi proiectele desfăşurate de liceeni
Fundaţia Comunitară Alba a finalizat recent al treilea an de program YouthBank la Alba Iulia, prin care liceenii sunt încurajaţi să iniţieze şi să implementeze proiecte în comunitate. Miercuri, la „Pub 13”, au fost premiaţi cu diplome cei implicaţi în proiectele YouthBank, în anul şcolar 2011-2012, organizaţiile-gazdă, dar şi finanţatorii, sponsorii şi partenerii programului. Evenimentul a fost organizat de echipa YouthBank.
Programul este implementat local de Fundaţia Comunitară Alba şi este administrat împreună cu echipa YouthBank, formată din adolescenţi selectaţi şi instruiţi în acest scop şi urmăreşte constituirea, promovarea şi administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceenii din Alba Iulia. Programul are ca principali parteneri locali Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Local, iar ca parteneri naţionali Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Banca Comercială Română.
Alba Iulia este unul din cele şapte oraşe din România în care acest program se derulează, alături de Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Odorheiu Secuiesc, Timişoara și Tîrgu-Mureș. În cei trei ani de program au fost finanţate 26 de proiecte depuse de elevi ai liceelor din Alba Iulia, valoarea totală a finanţărilor acordate fiind de peste 42.000 lei.
La eveniment au participat și viceprimarul Ioan Bogățan, consilierul local Vasile Cornea, Paul Cacoveanu – directorul executiv al sucursalei județene Alba a BCR, directorii Ancău Company – Anica Ancău, Porterom – Vasile Dăianu, Casei de Cultură a Studenţilor – Gheorghe Berghian, DJST Alba – Dan Opruța, inspectorul școlar Antonina Panait, reprezentanți ai altor parteneri și ai mass-media locală.
Dacă în primul an de program (2009-2010) majoritatea proiectelor finanțate aveau ca temă principală promovarea unui stil de viață sănătos, în anul doi de program (2010-2011) cea mai mare parte a finanțărilor acordate a mers spre proiecte culturale și de artă. În anul acesta școlar, proiectele finanțate s-au diversificat foarte mult, componenta de antreprenoriat având întâietate, urmată de problematica orientării profesionale a tinerilor. Chiar și așa, au fost finanțate și proiecte culturale, dar și proiecte cu componentă de promovare turistică sau socială, semn că liceenii din Alba Iulia devin tot mai sofisticați și în egală măsură conectați la realitate. Cele 9 proiecte finanțate cu aproape 17.000 lei înseamnă finanțarea ideilor și inițiativelor a 33 de liceeni din municipiu, care pot fi tot atâția lideri de mâine ai comunității, 7 organizații gazdă pentru proiectele lor (ONG-uri locale în cvasimajoritate) și 5 licee albaiuliene care au dat tineri implicați în finanțările din acest an de program. Toate acestea la un loc înseamnă experiență pentru liceeni, dar și o oportunitate, succes personal, dar și prestigiu pentru liceele din care provin. În cei 3 ani de program au fost finanțate 26 de proiecte provenind din 8 licee din municipiul Alba Iulia.
YouthBank a fost desemnat „Cel mai bun proiect educaţional al anului” în cadrul Galei Premiilor în Educaţie 2010, în anul 2011 a primit premiul doi la categoria „Proiecte pentru tineret” în cadrul Galei Societăţii Civile, iar în anul 2012, la aceeași gală, programul a primit premiul trei la categoria „Comportament civic și participare publică”.
Din fondul YouthBank Alba 2012, au fost finanţate următoarele proiecte: Atelier de creație produse personalizate pentru promovarea Cetății Alba Carolina (echipa Artwork, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, organizație gazdă Asociaţia R.Y.M.A., suma finanțată: 2440 lei); Cinematograf mobil – culturalizarea copiilor din școlile generale ale satelor Intregalde, Benic, Galda de Jos si Oiejdea, prin intermediul filmelor documentar-educative (echipa Clubul de Turism şi Ecologie ”Beretele Albastre”, Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”, organizație gazdă Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”, suma finanțată 2.250 lei; Concursul „Floare de colț” – cunoașterea județului Alba, acordarea primului ajutor, cunoașterea zonei, orientare turisitică, probă gastronomică și probă de artă fotografică (echipa Clubul de Turism si Ecologie ”Beretele Albastre”, Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”, organizație gazdă: Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”, suma finanțată: 1.520 lei), Ideile tale printr-un ecran – scurtmetraje (echipa Houdini, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, organizație gazdă Asociaţia Never Too Young, suma finanțată 1.240 lei); Înființarea unui site de promovare și informare turistică a orașului Alba Iulia (echipa Artwork, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, organizație gazdă Asociaţia R.Y.M.A., suma finanțată 2.110 lei), Micii stiliști – activități de coafură, frizerie, manichiură și pedichiură, pentru strângerea de fonduri pentru dotarea atelierului de practică-estetică al școlii (echipa Micii stiliști, Colegiul Tehnic “Apulum”, organizație gazdă Asociaţia SM SPEROMAX Alba, suma finanțată 2.050 lei), Professional Student Guide – reviste de orientare profesională pentru elevii de liceu – Infodesk (echipa Professional Student Guide, Colegiul Național „Horea,Cloșca și Crișan”, organizație gazdă Asociaţia „Alba – Manche Împreună”, suma finanțată 920 lei), Rămâi albaiulian! Vino la UAB! – promovarea Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia în rândul viitorilor absolvenți de liceu pentru ca aceștia să-și continue studiile în municipiul Alba Iulia (echipa Voluntrix, Seminarul Teologic Ortodox “Mitropolit Simion Ștefan”, organizație gazdă Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, suma finanțată: 2.200 lei), Să ne descoperim prin artă – spectacole de teatru (echipa D’Art , Liceul de Muzică şi Arte Plastice, organizație gazdă Asociaţia Grupul Skepsis, suma finanțată: 2.200 lei).
Foto: Diana TOTH
[nggallery id=381]
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.