Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Tradiţii din judeţul Alba: „Înmormântarea Fărşangului” la Rimetea. Obicei pitoresc, vechi de sute de ani

Publicat

DSC09919 În acest an, pe 4 martie, la Rimetea, aveti posibilitatea să participaţi la o sărbătoarea tradiţională deosebit de pitorească din judeţul Alba. Prin “Înmormântarea Fărşangului”, localnicii marchează sfârşitul iernii şi al anului vechi, al anului agrar. Totul are loc odată cu lăsatul secului de Paşte. Ceremonialul de la Rimetea este un obicei păstrat de secole, într-o comunitate maghiară.

De „Înmormântarea Fărşangului”, un alai colorat, compus exclusiv din băieţi îmbrăcaţi tradiţional sau deghizaţi transportă prin tot satul un coşciug alb. În această zi, în sat nu mai există nicio regulă, fiecare face ce vrea. În fruntea alaiului este transportat coşciugul, cu o căruţă trasă de un măgar, iar, în urma acestuia, două fete bătrâne care bocesc duc o rădăcină de copac, ce simbolizează sterilitatea. Toate personajele care formează alaiul reprezintă draci, clovni, ţigănci sau cerşetori, care murdăresc pe faţă, cu roşu sau negru, toţi localnicii sau turiştii care asistă la sărbătoare.

Sărbătoarea se încheie seara, la Căminul Cultural din localitate, unde are loc un bal. Chiar dacă Rimetea are 1.240 de locuitori, uliţele se dovedesc, în fiecare an, neîncăpătoare pentru sutele de turişti care asistă de fiecare dată la sărbătoare.

Sărbătoarea specifică celor de rit unitarian dăinuiește, transmisă din generație în generație, din perioada schismei bisericii catolice, în anul 1542, când a luat ființă biserica unitariană și simbolizează pentru locuitorii comunității încetarea (înmormântarea) tuturor distracțiilor pentru șase săptămâni premergătoare Sfintelor Paști și în același timp sfârșitul iernii, anotimp în care locuitorii zonei, având în vedere clima aspră, nu pot face altceva decât să mănânce, să bea și să se odihnească.

Potrivit declarațiilor locuitorilor satului, după înmormântarea Fărșangului începe un ciclu nou în viața lor, începe campania agricolă de primăvară.

Pentru ceremonialul desfășurat la Rimetea, tinerii satului se pregătes din timp, confecționându-și costume special concepute sau aranjându-și meticulos costumele populare tradiționale specifice etnicilor maghiari din zonă.

Totodată, înainte ca sicriul ce poartă Fărșangul (cheful, bancurile, petrecerile de tot soiul) să fie îngropat, preotul, un tânăr îmbrăcat în costum negru ce amintește de cel al preoților oficiali, citește criticile tuturor celor care au greșit în anul precedent. Momentul este unul dintre cele mai gustate de participanți. Sunt criticați „gospodarii” codași, bețivii, primarul, dar și cei din conducerea județului și a țării, care au uitat ce au promis, dar și fetele care „nu sunt în stare să se mărite”.

Pentru fete, regimul aplicat de ceata care însoțește Fărșangul este unul mai special. Cu cremă neagră, vaselină sau ruj sunt mânjite toate tinerele „mai bătrâne” care nu s-au măritat, nu au scăpare de „alifiile” cetașilor, dar nici cele ce au vârsta adecvată măritișului și „sunt disponibile”. Toată ceremonia se petrece în aer liber, pe ulițele satului, care sunt străbătute de carul mortuar tras de un măgar și însoțit de catre preotul Fărșangului, mireasa bocitoare, draci, ofițeri, mooartea cu coasa în mână și flăcăii care pocnesc din bice vestind sfârșitul iernii și al petrecerilor, dar și de o ceată de prichindei ce strâng donații oferite de spectatori, donații ce se folosesc la încheierea ceremonialului pentru organizarea ultimei petreceri îngăduite înainte de intrarea în perioada de post și balul ce se organizează seara la căminul cultural din centrul satului.

Pe lângă ineditul ei, sărbătoarea Fărșangului prilejuiește și legarea unor prietenii, dar și reunirea familiilor sau vizita prietenilor de pretutindeni.

Vezi şi FOTO: „Înmormântarea Fărșangului” la Rimetea. Sute de oameni au participat la „înmormântarea chefului de peste ani”

Citeşte şi Județul Alba „deține” unul dintre cele mai frumoase sate din România. Localitatea unde toate casele sunt albe și soarele răsare de două ori

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax