Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

TRANSALPINA: CNADNR verifică starea drumului pentru deschiderea tronsonului până la Sebeş. Problemele celei mai înalte şosele din ţară

Publicat

Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, se va afla astăzi într-o vizită de verificare pe teren pe traseul Transalpina, pentru a decide deschiderea oficială a celei mai înalte şosele din România. Deşi data la care sectorul ar fi trebuit redeschis circulaţiei publice a fost 1 iunie, oficialităţile au amânat acest termen, în principal din cauza faptului că la altitudini înalte şoseaua era încă acoperită de zăpadă, iar drumul este în regim de şantier.

Potrivit presei locale din Gorj, până în zona Rânca, la kilometrul 38, circulaţia se desfăşoară în condiţii normale. “Pentru o clarificare urgentă a situaţiei, luni, 30 iunie, directorul CNADNR, Narcis Neaga, va verifica la faţa locului starea tehnică a drumului în vederea deschiderii circulaţiei şi pe tronsonul de la kilometrul 38 până la Sebeş“, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Pe Transalpina, tronsonul din judeţul Alba, se circulă în condiţii normale. Doar aproape de zona Rânca, pe sectorul de drum la altitudine mare mai erau porţiuni acoperite de zăpadă, potrivit reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale Alba. Drumul este însă în regim de şantier, nu are parapeţi în special în zona cea mai periculoasă şi şoferii care-şi testează priceperea pe aceste serpentine riscă amenzi grele şi chiar reţinerea permisului.

Problemele Transalpinei

Potrivit precizărilor reprezentanţilor Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, până în mai lucrările de amenajare a celei mai înalte şosele din România erau realizate în proporţie de 85%. Contractul cu firma Romstrade, care s-a ocupat până acum de lucrări, urma să fie reziliat, iar termenul de reluare a activităţii era incert.

„Avem garanţiile totale pentru lucrare de aproximativ 134 de milioane de lei, din care în vigoare sunt de vreo 39 de milioane de lei şi expirate de 95 de milioane de lei, dar pe care am pus sechestru asigurator. Din banii obţinuţi din garanţii, vom continua lucrările. Noi am declanşat procedura, am făcut notificare către casa de insolvenţă, dar nu pot să spun când ne vom apuca de lucrări. Instanţa ar trebui să se pronunţe repede. Lucrarea este realizată acum în procent de 85%. Este păcat că nu o realizăm. Banii obţinuţi din garanţii sunt suficienţi să finalizăm lucrările”, a declarat directorul CNADNR, Narcis Neaga, în timpul vizitei la Târgu-Jiu, în luna mai.
La sfârşitul lunii mai, Guvernul anunţa că sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru posibile fapte de natură penală în acordarea către compania Romstrade a contractului de proiectare şi execuţie a unui tronson din DN 67C Transalpina, precum şi în derularea ulterioară a lucrărilor.

Lucrările pentru Drumul Național 67 C Sebeș – Bengești ( Transalpina) s-au făcut pe o lungime de 148,414 km și au costat 1.229.504.000 lei cu TVA (echivalentul a 346,593 milioane de euro), rezultând un preț pentru un kilometru de drum de aproximativ  2,34 milioane euro.

Neregulile au fost prezentate de Guvern în urma unei verificări efectuate de Corpul de Control la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Citeşte şi Guvernul sesizează DNA pentru contractul acordat firmei care a construit șoseaua TRANSALPINA (DN 67C Sebeș – Bengești)

Inspectorii susţin că documentele aferente ofertei financiare a Romstrade, declarată câştigătoare, au fost neconforme, că o serie de clauze contractuale privind modalitatea de plată au fost modificate în funcţie de interesele companiei şi că Romstrade nu a respectat contractul în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucrările efectuate.

La jumătatea lunii mai, DNA a informat că Nelu Iordache, administrator al societăţii Romstrade SRL, este trimis în judecată pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Vai de NOI

    luni, 30.06.2014 at 11:09

    ….astăzi 30 iunie 2014, într-o vizită de verificare pe teren pe traseul Transalpina!!!!!?????????
    …dupa ce de peste 3-4 ani lucrarile au fost abandonate.
    De la Sebes la Oasa e un DEZASTRU… lucrari neterminate…..abandonate…. podete nefinalizate…..kk maka…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax