Connect with us
Publicitate

Abrud

1.000 de lei pentru părinții fiecărui copil nou-născut, la Abrud. CONDIȚII de acordare

bebelus copilas nou nascut

Publicat

Pentru fiecare copil nou-născut, tinerii părinți din Abrud vor primi de la Primărie un stimulent de 1.000 lei. Consilierii locali din oraș au votat, în ședința CL din data de 21 februarie, un proiect privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți, începând cu data de 1 martie 2019.

Beneficiarii proiectului sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou născut/ți, cu domiciliul pe raza administrativ teritorială a orașului Abrud stabilit cu minim 3 ani de zile înainte de naștere, iar nașterea să fie înregistrată la maternitatea din cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud sau pe teritoriul României și care au venitul net mediu lunar pe membru de familie de până la 530 de lei.

Cererea privind acordarea stimulentului pentru nou-născut se va depune la Primăria Abrud – Compartimentul de Asistență Socială, împreună cu următoarele documente:

  • cerere tipizată (vezi aici modelul)
  • actul de identitate al părinților (original și copie) și a celorlalți membri ai familiei (certificatele de naștere ai copiilor familiei, acte de identitate)
  • certificatul de naștere al copilului (original și copie) sau după caz biletul de ieșire din spital/certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară
  • veniturile anterioare depunerii cererii respectiv: venituri salariale, drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția: venit minim garantat, alocației pentru susținerea familiei, alocației de stat pentru copii, bugetului personal complementar lunar și a prestațiilor sociale, burselor școlare, stimulentului educațional, sprijinului financiar ”Bani de liceu”, veniturilor obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri
  • adeverință eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală
  • extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz

Stabilirea dreptului pentru acordarea stimulentului financiar se face prin dispoziție a primarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. Stimulentul financiar se acordă persoanei solicitante prin casierie sau prin virament bancar în contul personal, numai după aprobarea bugetului.

Condiții de acordare:

  • se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere
  • cel puțin un părinte are domiciliul pe raza administrativ-teritorială a orașului Abrud, stabilit cu minim 3 ani de zile înaintea nașterii copilului și domiciliază în fapt pe raza orașului Abrud
  • nașterea s-a înregistrat în maternitatea din cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud sau pe teritoriul României
  • venitul net mediu lunar pe membru de familie să se situeze până la 530 lei
  • dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet
  • la depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original
  • domiciliul se probează cu actul de identitate sau cu adeverință de la SPCLEP Abrud
  • termenul de depunere a dosarului este de 45 de zile de la nașterea copilului

Nu beneficiază de prevederile proiectului persoanele care:

  • nu se încadrează în criteriile de eligibilitate
  • au depus un dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile
  • nu au respectat termenul de depunere a cererilor

 

sursa: primaria-abrud.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate