10 septembrie: Ziua în care a murit Avram Iancu. Povestea celui mai mare erou al Munților Apuseni

10 septembrie: Ziua în care a murit Avram Iancu. Se împlinesc 154 de ani de la moartea lui Avram Iancu, una dintre figurile emblematice ale luptei românilor din Transilvania pentru libertate și drepturi naționale. Liderul moților în Revoluția de la 1848–1849 s-a stins în 1872, la Baia de Criș, la numai 48 de ani. Trei zile mai târziu, mii de oameni l-au condus pe ultimul drum până la Țebea, unde mormântul său a devenit loc de memorie și pelerinaj.

Ziua morții lui Avram Iancu nu amintește numai sfârșitul tragic al unui revoluționar.

Ea vorbește și despre destinul unui om care, după anii de glorie și luptă, a cunoscut dezamăgirea, suferința și izolarea, dar a rămas pentru contemporanii săi un simbol al speranței.

Cine a fost Avram Iancu

Avram Iancu s-a născut în 1824, în Vidra de Sus, localitate care îi poartă astăzi numele, în județul Alba. Data exactă a nașterii sale nu este stabilită cu certitudine.

Publicitate

A urmat studii de drept și a devenit una dintre personalitățile centrale ale Revoluției române din Transilvania din anii 1848–1849.

Cunoscut mai târziu drept „Crăișorul Munților”, el a organizat rezistența românilor din Munții Apuseni și a cerut recunoașterea drepturilor politice și naționale ale acestora.

După încheierea Revoluției, a continuat să înainteze autorităților imperiale memorii și petiții în numele românilor transilvăneni, însă promisiunile pentru care luptase nu s-au împlinit așa cum sperase.

Ce s-a întâmplat la 10 septembrie 1872, la Baia de Criș

Sursele istorice indică faptul că Avram Iancu a fost găsit fără viață în dimineața zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Criș, în zona brutăriei lui Ioan Stupină, cunoscut și sub numele de „Lieber”.

În relatările păstrate apare prispa clădirii drept locul în care a fost descoperit trupul său.

Asupra lui ar fi fost găsite câteva obiecte modeste, devenite ulterior parte a imaginii sale legendare: un fluier din lemn de cireș, o batistă și o petiție adresată împăratului Franz Joseph.

Acest ultim document amintea de speranțele pe care fostul conducător revoluționar le legase de recunoașterea drepturilor românilor.

În unele texte, moartea lui este pusă direct pe seama depresiei, a bolii sau a degradării stării sale de sănătate.

Documentele și sursele istorice disponibile nu permit însă formularea cu certitudine a unui diagnostic modern ori a unei cauze medicale precise.

Este mai riguros să spunem că ultimii ani ai lui Avram Iancu au fost marcați de suferință fizică și sufletească, de dezamăgire și de o viață tot mai retrasă.

Există și diferențe de detaliu între relatări cu privire la ultimele sale ore. Data morții (10 septembrie 1872) și localitatea Baia de Criș sunt însă consemnate constant de sursele istorice și instituționale.

Ultimii ani ai Crăișorului Munților

După Revoluția de la 1848–1849, Avram Iancu nu a primit recunoașterea politică pe care ar fi putut-o aștepta pentru rolul său.

A refuzat decorații imperiale și s-a îndepărtat treptat de viața publică. A cutreierat satele și târgurile Apusenilor, fiind primit și ajutat de oamenii care îl cunoșteau sau care auziseră despre faptele sale.

Imaginea revoluționarului rătăcind prin munți, cu fluierul la el, a contribuit puternic la nașterea legendei.

Dincolo de dimensiunea romantică, destinul său târziu arată drama unui lider care a văzut cum idealurile pentru care luptase rămâneau, în mare parte, neîmplinite.

Moții nu l-au uitat. Pentru oamenii din Apuseni, Avram Iancu a rămas conducătorul care le apărase comunitățile și ceruse egalitate în numele lor.

Reacția impresionantă produsă de vestea morții sale confirmă forța acestei legături.

Funeralii la Țebea

Înmormântarea lui Avram Iancu a avut loc la 13 septembrie 1872. Trupul său a fost purtat de la Baia de Criș până la Țebea, pe un traseu de câțiva kilometri, într-o procesiune la care au participat mii de oameni: țărani, foști camarazi de luptă, intelectuali și preoți.

Sursele menționează participarea a zeci de preoți la slujba funerară. Unele relatări indică 36, iar altele 38, din care a făcut parte și Simion Balint, unul dintre colaboratorii săi din timpul Revoluției.

Avram Iancu a fost îngropat la Țebea, lângă Gorunul lui Horea, loc încărcat de semnificație pentru istoria moților.

Alegerea nu a fost întâmplătoare: îl așeza simbolic alături de memoria răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan în 1784.

Autoritățile locale și comunitatea au pregătit o ceremonie cu caracter național, iar clopotele bisericilor din zonă au însoțit doliul colectiv.

Importanța funeraliilor este susținută și de surse contemporane evenimentului. Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia păstrează și a prezentat public atât necrologul apărut în ziarul „Federațiunea”, cât și o fotografie realizată la înmormântarea din 13 septembrie 1872.

Aceste documente arată că dimensiunea simbolică a dispariției lui Avram Iancu a fost percepută chiar de contemporanii săi, nu construită doar retrospectiv.

Mormântul de la Țebea, loc al memoriei naționale

Mormântul lui Avram Iancu se află în Panteonul Moților de la Țebea, în județul Hunedoara. De-a lungul timpului, locul a devenit punct de întâlnire pentru ceremoniile dedicate eroului și istoriei Țării Zarandului.

În fiecare an, în apropierea datei morții sale, au loc manifestări comemorative, slujbe religioase și depuneri de coroane.

Prin lege, Avram Iancu a fost declarat în 2016 „Erou al Națiunii Române”, recunoaștere oficială a rolului său istoric și a locului pe care îl ocupă în memoria colectivă.

Totuși, cea mai puternică formă de recunoaștere rămâne atașamentul oamenilor față de povestea sa.

La Țebea nu este comemorat doar comandantul revoluționar, ci și omul care și-a legat definitiv destinul de drepturile și demnitatea românilor din Transilvania.

De ce rămâne importantă ziua morții lui Avram Iancu

10 septembrie este o zi de aducere-aminte, dar și un prilej de reflecție asupra prețului plătit de cei care au apărat libertatea și identitatea unei comunități.

La peste un secol și jumătate de la moarte, Crăișorul Munților continuă să fie revendicat de memoria Apusenilor și de istoria națională.

Moartea lui Avram Iancu, la 10 septembrie 1872, a încheiat o viață scurtă și zbuciumată.

Nu a încheiat însă și lupta sa simbolică. Idealurile de dreptate, libertate și demnitate pe care le-a apărat au transformat destinul unui avocat din Apuseni într-un reper durabil al istoriei României.