20 mai 1595: Tratatul de la Alba Iulia. Țara Românească a intrat sub suzeranitatea lui Sigismund Báthory

La 20 mai 1595, la Alba Iulia, a fost încheiat tratatul dintre Transilvania și Țara Românească, prin care principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, își impunea suzeranitatea asupra Țării Românești. Actul a fost semnat într-un context militar și diplomatic tensionat, în timpul confruntărilor antiotomane de la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Un studiu publicat în revista Crisia arată că, în 1595, Sigismund Báthory a încheiat două tratate cu principatele române, primul la 20 mai cu Țara Românească și al doilea la 3 iunie cu Moldova, ambele la Alba Iulia.

Tratatul a fost negociat de o delegație trimisă de Mihai Viteazul, care avea nevoie de sprijin militar împotriva Imperiului Otoman.

În 1594, Mihai se alăturase frontului antiotoman, în contextul apelurilor Papei Clement al VIII-lea și al alianțelor încheiate de împăratul Rudolf al II-lea cu Sigismund Báthory și Aron Vodă al Moldovei.

De ce a fost important tratatul de la Alba Iulia

Tratatul de la Alba Iulia nu a fost doar o înțelegere militară. El a schimbat raportul de putere dintre Mihai Viteazul și Sigismund Báthory.

Mihai urmărea sprijin militar pentru lupta antiotomană, însă prețul politic a fost foarte ridicat. Enciclopedia României notează că Mihai a cerut ajutorul lui Sigismund, iar acesta l-a oferit „în schimbul vasalității Munteniei, în condiții umilitoare”.

În documentele tratatului, Sigismund Báthory apare cu o titulatură extinsă, în care se prezenta drept principe al Transilvaniei, Moldovei și Valahiei Transalpine, adică al Țării Românești. Studiul citat arată că această titulatură reflecta ambițiile politice ale principelui transilvănean și apropierea sa de politica habsburgică.

Acest subiect este tratat pe larg în lucrarea ”Tratatele lui Sigismund Bathory cu Țara Românească și Moldova (1595): O comparație” de Alina Maria Crăciun.

Liga Sfântă și războiul antiotoman

Tratatul trebuie înțeles în contextul Războiului cel Lung, conflictul dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, început în 1593.

În această perioadă, Papalitatea și Habsburgii au încercat să atragă Transilvania, Moldova și Țara Românească într-o alianță antiotomană.

Autoarea studiului din Crisia subliniază că tratatele semnate la Alba Iulia au fost consecința unor discuții diplomatice purtate de mai mult timp, în raport cu interesele Imperiului Habsburgic și ale Principatului Transilvaniei.

Pentru Mihai Viteazul, anul 1595 era unul decisiv. După ridicarea împotriva Porții Otomane, sultanul a pregătit o nouă campanie militară împotriva Țării Românești. În acest context, sprijinul Transilvaniei devenea esențial pentru rezistența antiotomană.

Ce prevedea, în esență, tratatul

Tratatul a consacrat poziția superioară a lui Sigismund Báthory față de Țara Românească. În plan politic, actul limita autonomia domniei muntene și întărea rolul principelui transilvănean.

Documentul este interpretat în istoriografie ca un act prin care Mihai Viteazul intra într-o relație de dependență față de Sigismund Báthory, în schimbul ajutorului militar.

Studiul din Crisia arată că tratatele din 1595 trebuie analizate și prin prisma vechilor relații suzerano-vasalice dintre Regatul Ungariei și Țările Române.

În același timp, tratatul a fost parte a unei strategii mai largi prin care Sigismund Báthory încerca să își extindă influența asupra spațiului românesc.

Faptul că, în titulatura sa, Moldova este menționată înaintea Țării Românești este explicat de autoarea studiului prin ordinea aderării celor două principate la Liga Sfântă.

Efectele tratatului: ajutor militar, dar și dependență politică

Din punct de vedere militar, tratatul a contribuit la coagularea forțelor antiotomane. În toamna anului 1595, după bătălia de la Călugăreni, oastea lui Sigismund Báthory a trecut în Țara Românească, prin Bran.

Potrivit Enciclopediei României, armata transilvăneană era formată din 22.000 de secui, 15.000 de soldați dați de orașe și nobili și avea 63 de tunuri. În aceeași perioadă a sosit și oastea moldoveană, condusă de Ștefan Răzvan.

Aliații au participat la eliberarea teritoriilor ocupate de otomani. Târgoviște a fost cucerită la 8 octombrie 1595, Bucureștiul a fost ocupat la 12 octombrie, iar Giurgiu a fost cucerit la 20 octombrie 1595.

În plan politic, însă, tratatul a fost un moment dificil pentru Mihai Viteazul. Ajutorul militar a venit cu prețul recunoașterii unei poziții de subordonare față de principele Transilvaniei.

Alba Iulia, locul unei decizii cu efecte regionale

Alegerea Albei Iulia ca loc de negociere și semnare nu a fost întâmplătoare. Orașul era centrul politic al Principatului Transilvaniei și locul în care Sigismund Báthory își exercita autoritatea.

Tratatul din 20 mai 1595 a fost urmat, la 3 iunie, de un tratat asemănător între Transilvania și Moldova, semnat tot la Alba Iulia.

Cele două acte au reprezentat încercarea lui Sigismund Báthory de a configura o autoritate politică regională asupra celor trei spații: Transilvania, Țara Românească și Moldova.

De la suzeranitate la conflict

Relația de dependență stabilită în 1595 nu a rămas stabilă. În anii următori, Mihai Viteazul a căutat să își refacă libertatea de acțiune.

În 1598, el a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, prin care îl recunoștea pe acesta ca suzeran, în schimbul sprijinului militar.

În 1599, situația politică s-a schimbat din nou, după alegerea lui Andrei Báthory ca principe al Transilvaniei. Noul principe dorea pacea cu otomanii, ceea ce intra în conflict cu politica lui Mihai.

Enciclopedia României notează că Mihai a reînnoit cu Andrei Báthory tratatul semnat cu Sigismund în 1595, însă relațiile au degenerat rapid, ducând la campania lui Mihai în Transilvania și la victoria de la Șelimbăr.

La 21 octombrie/1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.