Actualitate
5 – 8 mai: „FUN to FLY”, ediția a XV-a. Pasionații de aeromodelism și automodelism se întâlnesc din nou la Râpa Roșie
Și în acest an, iubitorii de aeromodelism și automodelism din toate colțurile țării sunt așteptați la Râpa Roșie – Sebeș. Cea de-a XV-a ediție a Festivalului de aeromodelism și automodelism „Fun to fly – Râpa Roșie” are loc în perioada 5 – 8 mai.
Aeromodelismul are o lungă și frumoasă tradiție în România. Din dorința de a ajuta la continuarea acestei frumoase tradiții, Clubul Sportiv Archaeopteryx Alba va organiza, în perioada 5 – 8 mai, Festivalul „Fun to Fly-Râpa Roșie”, ediția cu nr. 15. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților de aeromodelism, indiferent de vârstă.
Organizatorii nu îi vor uita nici pe tinerii aeromodeliști aflați în formare. Astfel, la fel ca în edițiile precedente, clubul împreună cu Asociația Română de Aeromodelism (ARA) va organiza ateliere de construcție. De asemenea va avea loc și o tombolă.
În cei 15 ani de existență, festivalul „Fun to Fly – Râpa Roșie” a consacrat Râpa Roșie și Sebeșul pe harta aeromodelismului din România și din Europa. Cea mai mare întâlnire de modelism din România este organizată de Clubul Sportiv Archaeopteryx Alba Iulia, cu sprijinul Primăriei Sebeş și al Consiliului Județean Alba.
Aeromodelismul este un hobby interesant, care captivează multe persoane, însă implică și cheltuieli care ajung la zeci de mii de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News