Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 100 de unitați de alimentație publică din Alba verificate și amenzi date de inspectorii DSVSA

Publicat

comercianti piata

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, un număr de 135 de unități de alimentație publică, cu scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare.

Au fost controlate unități de alimentație publică care desfășoară activități în domenii precum fabricarea pâinii, procesării laptelui, procesării cărnii, comerț cu amănuntul, fabricarea prăjiturilor, a produselor proaspete de patiserie, unități în care se prepară și servesc mâncăruri gătite sau în regim catering.

Verificări au fost efectuate, de asemenea, și în piețe agroalimentare, la ferme de păsări, la centre de ambalare ouă, la măcelării, la carmangerii etc.

Controalele au vizat, între altele, aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate un număr de 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.400 de lei, conform HG 984/2005 și 3 avertismente scrise, conform OG 2/2001.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi cum ar fi:

–          Etichetare necorespunzătoare a produselor;

–          Lipsă procedură pentru intrarea persoanelor străine în interiorul unității;

–          Nerespectarea sau lipsa elaborării și implementării programului de autocontrol;

–          Depozitare necorespunzătoare a cărnii;

–          Lipsă termometru de control.

De asemenea, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat și rulotele mobile în care se desfășurau activități de alimentație publică, îndeosebi cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.

Reamintim că în perioada 28 noiembrie 2019 – 7 ianuarie 2020, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, DSVSA Alba intensifică acțiunile de control cu scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare.

În acest sens s-au constituit echipe care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, efectuează controale oficiale privind:

Verificarea modului de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare;

Verificarea modului de respectare a cerințelor legislație aplicabile comerţului cu porcine, carne de porc și produse din carne de porc și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA;

 De asemenea, se realizează controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor IPJ Alba, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

Verificarea respectării normelor în vigoare prinvind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.
 

Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se procedează la:

a) verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;

b) verificarea respectării cerinţelor de igiena;

 c) verificarea respectării cerințelor de depozitare;

d) verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

Inspectorii DSVSA Alba acționează astfel încât sănătatea consumatorilor să nu fie afectată, iar verificările vor continua.

De asemenea, inspectorii mai anunță că cetățenii pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul județului Alba, la nr. de telefon 0258/835915 sau se pot adresa circumscripțiilor sanitar-veterinare teritoriale.

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Roco

    sâmbătă, 07.12.2019 at 08:38

    Macelarii de la tonetele pietei din Sebes transporta atit animalele vii cit si preparatele cu aceleasi dube murdare de excremente !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax